Atacuri armate în Germania, soldate cu cel puțin 11 morți. Un român de 20 de ani se află printre victime

profimedia.jpg

Atacuri armate în Germania, soldate cu cel puțin 11 morți, printre care și un român
Foto: Profimedia
Citeste tot despre: 

Cel puţin nouă persoane au fost ucise miercuri seară, 19 februarie, în două incidente armate petrecute la Hanau, în apropiere de Frankfurt, Germania. Presupusul autor al atacului și încă o persoană au fost găsiți ulterior morți, ceea ridică bilanțul acestor violențe la cel puțin 11 decese.

Update: Tânărul ucis este Vili Viorel Păun, în vârstă de 23 de ani, nepotul primarului comunei Singureni, Marian Pătuleanu. 

Incidentele s-au petrecut în două localuri cu specific oriental. Primul atac armat s-a petrecut la ora locală 22:00 (23:00, ora României), într-un bar din centrul orașului. Trei persoane au murit acolo, după ce indivizii au deschis focul. Al doilea atac a avut loc în cartierul Kesselstadt, într-un alt local, iar cinci persoane au decedat.

Noul incident armat intervine la numai patru zile după un alt atac armat petrecut la Berlin, în apropiere de locul unde urma să se țină un spectacol turcesc. O persoană a fost ucisă atunci și patru rănite, iar autorul atacului nu a fost prins, potrivit Digi 24.

Atacuri armate în Germania, soldate cu cel puțin 11 morți

Poliția din Hanau a anunțat la scurt timp că anchetatorii l-au găsit pe suspectul atacurilor de miercuri seara, mort, în locuința sa din Hanau, iar alături de suspect polițiștii au mai găsit un alt cadavru, despre care despre care deocamdată nu au fost furnizate alte informații. Suspectul a fost un cetățean german, extremist, care avea permis de port-armă.

Ulterior, încă o persoană dintre cele rănite în atacuri a decedat în cursul nopții, ceea ce ridică bilanțul victimelor atacatorului la nouă, plus vinovatul și persoana găsită lângă acesta. 

Un român de 20 de ani, printre victimele atacurilor din Germania

Potrivit surselor stirileprotv.ro, și un român a fost ucis în atacul armat produs în cursul nopţii de miercuri spre joi în orașul german Hanau, conform unui apropiat al familiei victimei.

La solicitarea sursei anterior menționate, un apropiat al familiei românului a transmis că este vorba despre V.P., un tânăr de 20 de ani care lucra în Germania la un depozit. Acesta ieșise la cumpărături într-un cartier turcesc, când a fost împușcat.

După mai multe zvonuri contradictorii vehiculate în presă, autorităţile au anunţat că al doilea trup fără viaţă găsit lângă atacatopr este al mamei acestuia. Bărbatul era cetățean german și avea permis de armă, potrivit presei. El ar fi avut un site pe care îşi exprimă convingerile de extremă-dreapta. A lăsat, de asemenea, o înregistrare video prin care revendică atacul.

autor-atac.jpg

Tobias R., presupusul autor al atacurilor din Hanau

Cine este atacatorul

Suspectul se numește Tobias R. Înainte de atacuri, acesta a lăsat o scrisoare, în care militează, printre altele, pentru ideea de a-i distruge pe acei străini care nu mai pot fi expulzați din Germania. De asemenea, potrivit presei germane, acesta ar fi lăsat și o înregistrare video.

Atacatorul - care vorbește fluent în engleză - adresează „un mesaj personal către toți americanii”, susținând, de asemenea, și că în facilități militare americane subterane sunt abuzați și omorâți copii. Ziarul Bild mai scrie că bărbatul era cetăţean german, iar în maşina lui au fost găsite reviste despre muniţie şi arme. El avea permis de vânătoare cu arme de foc.

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1