20 de oameni morţi şi 26 răniţi într-un atac în Texas. Suspectul îşi dorea să ucidă cât mai mulţi mexicani

Ultima actualizare:

    Atacul din El Paso a avut loc într-un centru comercial plin de familii care se pregăteau pentru începerea şcoliifoto: Twitter
Atacul din El Paso a avut loc într-un centru comercial plin de familii care se pregăteau pentru începerea şcoliifoto: Twitter

Cel puţin 20 de persoane au fost ucise şi 26 rănite după ce un bărbat a dechis focul într-un supermarket din El Paso, Texas, sâmbătă, 3 august. Suspectul de 21 de ani este acum investigat pentru crime rasiale, iar atacul este considerat unul dintre cele mai sângeroase din istoria Texasului.

Tânărul alb de 21 de ani a fost arestat de poliţie şi, deşi numele lui a fost dat de presa locală, autorităţile nu au lansat un comunicat oficial cu privire la identiatea atacatorului, conform guardian.com. El ar fi fost identificat din filmări realizate cu camerele de supraveghere, care l-au surprins când intra într-un Wallmart din oraşul texan cu o puşcă AK47. El a dechis focul în parcare mai întâi, ucingând adulţi şi copii care făceau o strângere de fonduri, potrivit dailymail.co.uk

Martorii spun că a intrat în magazin calm şi încrezător, ca şi când ar fi fost într-o misiune. Masacrul care a durat 20 de minute este acum considerat cel de-al optulea cel mai sângeros din istoria SUA. Suspectul s-a predat imediat poliţiei, care nu a fost obligată să deschidă focul când a ajuns la faţa locului. 

Suspectul a fost filmat când intra în Wallmart cu o puşcă
Suspectul a fost filmat când intra în Wallmart cu o puşcă

Magazinul, care face parte dintr-un mall, era plin de familii care veniseră să facă cumpărături pentru noul an şcolar, care va începe curând. În jur de 3.000 de clienţi şi 100 de anagajaţi s-ar fi aflat în supermarket în momentul atacului, la ora locală 10.39 dimineaţa. 

Suspectul a publicat în mediul online un manifest rasist

Posturile americane de presă notează că bărbatul, care ar fi din oraşul Allen, aflat la 30 de minute de Dallas, ar fi spus anchetatorilor că scopul lui a fost să ucidă cât mai mulţi mexicani.Şeful poliţiei din El Paso a declarat că oamenii legii sunt în posesia unui manifest al suspectului, "Un adevărat deranjant", pe care tânărul l-a publicat în mediul online. În el, bărbatul spunea că "invazia mexicanilor" e motivul acestui atentat. "Dacă putem să scăpăm de destui oameni, viaţa noastră va fi sustenabilă", spunea el în manifest. 

Documentul a fost publicat pe site-ul extremist 8chan şi, dacă se dovedeşte adevărat, ar fi al treilea astfel de manifest care anunţă un atac terorist şi care a circulat în mediul online. 

El Paso, oraş predominant latino

El Paso se află chiar la graniţa cu Mexic
El Paso se află chiar la graniţa cu Mexic

Trei mexicani au fost ucişi în atac, iar alţi şase răniţi. Centrul Cielo Vista, unde se află supermarketul este un loc popular atât în rândul americanilor, cât şi al mexicanilor care trec graniţa pentru a-şi face acolo cumpărăturile. El Paso se află chiar la graniţa Statelor Unite cu Mexic şi are o populaţie de 680.000 de oameni, peste 80% fiind latino. Peste 23.000 de oameni trec anual graniţa pe jos din oraşul-frate, Ciudad Juarez, din Mexic, pentru a lucra şi a-şi face cumpărături.   

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
napoleon foto profimedia
cafea boabe premium edream jpg
Taxe impozite calculator FOTO Shutterstock
Cuplu de romani spania Captura Antena 3 jpg
titanic adobestock jpg
plante de apartament beneficii si ingrijire jpeg
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Ioana Ancuţa Popoviciu judecatoare accident 2 Mai jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net