Se modernizează grădiniţele din sectorul 4! Unde vor învăţa copiii

Ultima actualizare:

    Lucrările de modernizare ale unităţilor de învăţământ se vor prelungiFoto: arhivă personală
Lucrările de modernizare ale unităţilor de învăţământ se vor prelungiFoto: arhivă personală

Preşecolarii vor învăţa în grădiniţe complet renovate în acest nou an şcolar. Pentru prima dată după 28 de ani, în sectorul 4 au început lucrările de modernizare și consolidare a şapte unităţi de învăţământ.

Grădiniţele care nu aveau autorizaţie de funcţionare şi în care nu au mai fost efectuate lucrpri de modernizare de ani buni au intrat într-un amplu proces de consolidare. 

“O parte din lucrări vor fi recepționate în octombrie – noiembrie anul acesta, iar acolo unde sunt necesare intervenții mai ample, cum sunt lucrările de consolidare, termenul de finalizare va fi, cel mai probabil, începutul anului 2019. Investițiile au fost făcute pentru siguranța copiilor și a cadrelor didactice, care trebuie să-și desfășoare activitatea în condiții decente, chestiune esențială pentru obținerea pe mai departe a autorizațiilor de funcționare a acestor grădinițe”, a explicat Ana Maria Mocăniță, director general al Direcției de Administrare a Unităților de Învățământ Sector 4.

Cele 7 unităţi de învăţământ pentru prichindei unde se vor derula lucrările sunt: Grădinița “Floare Albastră” (str. Lamotești, nr. 10), Grădinița “Strop de Rouă” (Str. Emil Racoviță, nr 23 bis), Grădinița nr. 4 (str. Cetatea Veche, nr 1), Grădinița nr. 62 (str. Almașul Mic, nr. 2), Grădinița “Dumbravă Minunată” (Aleea Terasei nr 8), Grădinița “Mărțișor” (corpul A / str. Daracului, nr. 11) și Grădinița nr. 149 (Aleea Stupilor, nr. 5).

“Am spus că în 2018 vom moderniza și reconsolida clădirile în care funcționează unitățile de învățământ. Cei mici vor începe anul școlar în cele mai bune condiții și, dacă va fi necesar, suntem pregătiți să relocăm grupele de preșcolari în spații adecvate, până când vor fi finalizate lucrările. Este important, însă, că pentru prima dată în 28 de ani, le vom putea oferi copiilor noștri siguranță și condiții decente în unitățile de învățământ. Dacă ne dorim performanță de la copiii noștri, trebuie să le asigurăm confortul și facilitățile necesare în grădiniță și în școală”, a declarat şi Daniel Băluță, edilul Sectorului 4.

Investiţia se ridică la peste 8,4 milioane de lei.

image
image
image
image
image
image
termometru freepik jpg
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net