Cum arată sala Bibliotecii Naţionale, transformată în «cârciumă» de Revelion

Ultima actualizare:
Delia a avut mai multe concerte în noaptea de Revelion, unul dintre ele fiind la bibliotecă
Delia a avut mai multe concerte în noaptea de Revelion, unul dintre ele fiind la bibliotecă

Revelionul de la Biblioteca Naţională, de care au fost interesaţi peste 2.000 de petrecăreţi, le-a lăsat un gust amar organizatorilor, care s-au străduit să-şi atragă clienţii cu un meniu un cinci stele. La final însă, iniţiativa de a organiza o petrecere într-o sală a instituţiei de cultură a fost aspru criticată, mai ales că locul în care s-a dansat pe muzica Deliei şi s-a băut o noapte întreagă arată dezolant. Imagini cu sala "vandalizată" au fost publicate de deputatul USR, Iulian Bulai.

Un eveniment care s-a dorit o "altfel de poveste" a devenit un subiect intens criticat în spaţiul online. Revelionul de la Biblioteca Naţională, primul organizat în instituţia de cultură, la care au fost invitaţi să câte Delia, Damian Drăghici& Brothers şi Dj Yanis, a stârnit revoltă printre cei care nu au gustat iniţiativa de a dansa şi a consuma alcool în locul unde vin să studieze şi să se documenteze. S-a vrut o petrecere cu ritm, dans şi emoţii, dar din ea a rămas doar ultima parte, căci luni (6 ianuarie) ministrul Culturii va trimite Corpul de Control pentru a verifica ceea ce s-a vehiculat până acum în spaţiul online. 


    Revelionul la Bibloteca Naţională a început la ora 21.00foto: captură video
Revelionul la Bibloteca Naţională a început la ora 21.00foto: captură video

Deşi petrecerea a început în afara orarului de funcţionare al bibliotecii, criticile nu au contenit să curgă pe pagina de Facebook a evenimentului. Unul dintre cei mai vocali după petrecerea de la bibliotecă a fost deputatul USR, Iulian Bulai, care a publicat imagini cu sala transformată în "cârciumă de ocazie". Din video surprins, scaunele sunt ridicate pe mese, şerveţele şi confetti sunt lăsate pe jos, iar tejgheaua barul este împânzită de sticle de băutură.    

Cu ce meniu au fost aşteptaţi petrecăreţii la Biblioteca Naţională 

"În obiectul de activitate (n.r. al bibliotecii) nu scrie deloc, dar deloc, că BNR se ocupă de chermeze. Nici că face viţei la proţap pe scările Ministerului, de Ziua Naţională, pe muzică de nuntă. Nici că noaptea, când nu e revelion, Biblioteca are program de discotecă în Sala Atrium, cu sute de oameni înghesuiţi, care beau pe rupte”, a comentat Bulai, întrebându-se ironic dacă „dlui ministru Gheorghiu nu-i miroase a mâncare în Minister? N-a văzut niciodată gunoaiele şi urmele de vomă rămase pe aleile din jurul clădirii? Nu se-ntreabă ce se-ntâmplă dacă se-ntâmplă ceva? Hidranţi, pompieri, cărţile din depozite. În general, ce trebuia să-nvăţăm după Colectiv”, a scris Bulai.

Revelionul la Bibloteca Naţională a început la ora 21.00
Revelionul la Bibloteca Naţională a început la ora 21.00

Organizatorii s-au ocupat intens de petrecere şi pe lângă atmosfera întreţinută de nume sonore ale muzicii româneşti şi un superb foc de artificii la miezul nopţii, au pus la bătaie şi un meniu de excepţie, pentru toate gusturile. Sushi, preparate americane şi vânătoreşti, antreuri, supe, salate, paella, fructe de mare şi peşte, cotlete de berbecuţ, piept de raţă, iepure marinat în vin roşu, totul stropit din belşug cu alcool la discreţie. Iniţial, biletele au costat 490 de lei şi 590 de lei, de persoană, cu loc la masă, însă ultimele locuri au putut fi achiziţionate cu 390 de lei. Doritori au fost mulţi, care au început petrecerea la bibliotecă în jurul orelor 21.00 şi au ţinut-o într-o veselie până dimineaţa la 06.00.  

Citeşte şi:

Revelion 2020. Uite unde te distrezi în aer liber fără bani!

Delia a cântat cu 70.000 de români în Piaţa Constituţiei, apoi a fugit în Filipine

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
Regele Charles Kate Middleton jpg
Vitamina FOTO Shutterstock jpg
lapte pixabay jpg
image
image
actualitate.net
image
actualitate.net