«Cocoşatu» şi «La Gil», închise doar 24 de ore. Reporterul Click! a mâncat ieri mici în ambele restaurante

Ultima actualizare:

    “La Cocoşatu”, ieri, grătarele erau încinse şi muşteriii se înfruptau din celebrii mici
“La Cocoşatu”, ieri, grătarele erau încinse şi muşteriii se înfruptau din celebrii mici

Uite mizeria, nu-i mizeria! Iese din nou fum din grătarele cele mai cunoscute din Bucureşti, de la restaurantele ”La Cocoşatu”şi ”La Gil”. După ce pe 10 octombrie au fost închise şi amendate de inspectorii de la Protecţia Consumatorului pentru nereguli grave în bucătării, cele două unităţi au fost redeschise după doar 24 de ore.

Reporterii Click! au mâncat ieri mici în ambele restaurante, alături de alţi câţiva bucureşteni. ”La Gil”, cei doi grataragii aveau chef de vorbă. ”Şefii au rezolvat problemele pentru că legea spune că poţi să redeschizi unitatea după o zi dacă eşti în regulă. Aşa am făcut şi noi şi acum dăm mici la tot poporul”, ne spune unul dintre băieţi, care încingea micii pe gratarul de la şosea. Câţiva metri mai încolo, la restaurantul ”La Cocoşatu”, rivalul de-o viaţă al lui Gil, grătarul este plin de mici, dar cozile nu-s ca altădată.

Asta au găsit inspectorii în bucătăria restaurantului “La Cocoşatu”
Asta au găsit inspectorii în bucătăria restaurantului “La Cocoşatu”

Bucătarul şi ospătarii se plictisesc şi povestesc despre vremurile bune. Să fie speriaţi clienţii de anunţul Autorităţii pentru Protecţia Consumatorului privind gravele nereguli găsite în bucătării sau vestea că iese iar fum de ”La Cocoşatu” nu a ajuns la urechile gurmanzilor? Restaurantele au fost închise începând de joi, 10 octombrie de inspectorii de la Protecţia Consumatorilor în cadrul unei ample acţiuni de control. În cazul restaurantului „La Cocoşatu”, inspectorii au aplicat o amendă de 20.000 de lei, au confiscat 52 de kilograme de diverse produse şi au propus închiderea localului pentru 6 luni, problema principală fiind mizeria din bucătărie. Potrivit adevarul.ro, “La Gil” problemele au fost mult mai mari, inspectorii constatând lipsa sculelor profesionale, mâncarea fiind pregătită în ligheane de plastic. Autorităţile au aplicat amenzi în valoare de 55.000 de lei şi au propus închiderea temporară a localului până la 6 luni. ”În momentul în care se remediază problemele pot să deschidă. Asta înseamnă de la o zi la maximum 6 luni. Deci nu înseamnă că o să stea până la şase luni pentru că oamenii au intrat în panică şi au început să îşi facă curat. Dacă ei îşi fac treaba într-o zi, ceea ce este puţin probabil, noi le dăm drumul”, declara Paul Anghel, directorul general al Direcţiei Control şi Supraveghere Piaţă din ANPC, pentru Agerpres.

Şi “La Gil” s-a reluat activitatea
Şi “La Gil” s-a reluat activitatea

”«La Cocoşatu» s-a dat permisiunea pentru reînceperea activităţii, dar nu şi pentru Restaurantul «La Gil». Ei nu au voie să facă micii pe grătarul de afară, amenajat la stradă. Voi trimite imediat o echipă de inspectori în control”, ne-a spus ferm Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului. În mai puţin de 30 de minute de aflarea veştii, oamenii erau acolo, însă era ora 18.37 şi totul era închis. "Vom reveni şi mâine (n.r. -astăzi) să verificăm, dar cel mai mai bine ar fi să remedieze problemele constatate de către echipele de control şi apoi să deschidă”, a declarat pentru Click! Constantinescu. Dacă vor fi prinşi la treabă, aşa cum i-a găsit reporterul, ”La Gil” va avea activitatea suspendată minimum şase luni, fără posibilitate de ridicare. 

Click! spune

”La Cocoşatu” este cel mai cunoscut local din Bucureşti pentru calitatea micilor. Istoria lui începe în 1996 şi este strâns legată de Sandu Andrei, bucătarul a cărui poreclă dă numele restaurantului, şi fostul patron Ion Oiţă, „regele micilor”, care s-a sinucis la sfârşitul anului 2011. 

image
image
image
image
image
image
echinoctiul 2019 primavara jpeg
ninsori si ger in martie getty jpg
copii calatorie avion jpg
3 lacul ursu jpg jpeg
Mesaje de la ingeri pentru zodii  Ce nativi sunt binecuvantati pana in toamna ghinionul nu se atinge de ei jpg
cirese 250 lei kg jpg
japoneza shutterstock 1824440588 jpg
iasi oras romania jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net