10 întrebări și răspunsuri despre zilele libere acordate părinților

Ultima actualizare:

    Dacă ai un copil până în 12 ani a cărui clasă sau școală a trecut în online, poți sta acasă cu el, în concediu plătit
Dacă ai un copil până în 12 ani a cărui clasă sau școală a trecut în online, poți sta acasă cu el, în concediu plătit

Peste 70.000 de elevi din România făceau, săptămâna trecută, școală online, din cauza apariției cazurilor de COVID în clasa sau în școala lor. Iar numărul crește de la o zi la alta. Părinții trebuie să știe că au din nou posibilitatea să ceară zile libere plătite de la angajator pentru a sta acasă cu cei mici. Iată în ce condiții!

1. Cine poate cere zile libere plătite de la angajator?

Părinții salariați, ai căror copii au vârsta de până în 12 ani (inclusiv) sau până în 26 de ani (în cazul celor cu handicap) și sunt înscriși la o unitate de învățământ. Și părinții, ai căror copii cu vârsta până în 18 ani au contraindicații medicale pentru a merge fizic la școală, pot cere să stea acasă în baza unui certificat medical, precizează avocatnet.ro. O altă condiție valabilă este dacă cel mic locuiește cu o persoană care face parte dintr-o grupă de risc.

2. Se scad din concediul de odihnă?

Nu, ele sunt cu statut de indemnizație și diferă de zilele de concediu de odihnă/medical.

3. Am dreptul la ele dacă lucrez de acasă?

Salariații care sunt în telemuncă sau muncă la domiciliu nu au dreptul la zile libere plătite pentru supravegherea copiilor.

4. Legea e doar pentru angajații la stat?

Nu. OUG 110/2021 stabilește că zilele libere pot fi cerute atât de angajații din sectorul public, cât și din privat.

5. Când se acordă aceste zile libere?

Pe perioada în care copilul are cursurile cu predare față în față suspendate, ca urmare a apariției unui caz de COVID în grupă/clasă sau când întreaga școală/grădiniță trece în online. Aceste zile vor putea fi cerute și când copilul este contact direct al unui coleg infectat. De asemenea, măsura se aplică și atunci când cursurile sunt suspendate printr-un ordin al ministerelor Educației, Sănătății, Consiliului Județean pentru Situații de Urgență.

6. E o limită a lor?

Nu, legea nu prevede o limită. Ele pot fi cerute până la finalul anului școlar, pe perioada stării de alertă. Totuși, zilele libere nu se acordă în timpul vacanțelor școlare.

7. Ce condiții trebuie să îndeplinească părintele?

  • Un singur părinte poate beneficia de zile libere plătite.
  • Celălalt părinte nu se află în concediu de creștere copil, nu e în concediu de odihnă sau în concediu fără plată.
  • Celălalt părinte nu realizează venituri impozabile din activități independente, din drepturi de proprietate intelectuală, activități agricole, silvicultură și piscicultură.
  • Jobul nu permite munca la domiciliu sau telemunca.

8. Câți bani se acordă?

Zilele libere se plătesc cu cu 75% din salariul de bază al unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut pe economie (192 lei pe zi).

9. Oare angajatorul va fi de acord?

Potrivit legii, angajatorul este obligat să acorde zilele libere, dacă angajatul solicită acest drept. Există, însă, o serii de domenii de activitate unde e nevoie de acordul angajatorului: telecomunicații, transport în comun, unitățile de comerț alimentar, servicii financiare, farmacii, salubrizare, asistență socială, apărare, ordine publică și securitate națională sau penitenciare etc. Dacă nu se află într-unul din domeniile de bază și refuză cererea angajatului, angajatorul riscă o amendă cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei pentru fiecare angajat refuzat.

Salariații din domeniul public cărora li se respinge cererea de a sta acasă cu cel mic au dreptul la o majorare cu 75% a salariului de bază, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu pe țară.

10. Ce documente trebuie să prezint?

Pentru a beneficia de zile libere plătite, părintele trebuie să depună la angajator:

  • O cerere tip (modelul a fost publicat vineri în Monitorul Oficial).
  • O declarație pe proprie răspundere a celuilalt părinte, din care să reiasă că nu a solicitat la rândul său zile libere plătite de la locul de muncă. Această declarație nu e necesară în cazul familiilor monoparentale.
  • Copie după certificatul de naștere al copilului.
  • După caz, copie a certificatului de încadrare în grad de handicap al copilului sau copie după adeverința medicului pentru situația în care copilul sau un membru al familiei este în grupă de risc.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Kovacs jpg
image
image
image
image
image
image
profit record banci jpg
Grasime abdominala_shutterstock 1015212598 jpg
alexandru moruzi (2) jpg
pounds 2391239 1280 jpg
bf17828c1172fb1a0ab3c6f43bf0015c jpg
cos de cumparaturi  jpeg
fugar jpg
Explozie de culoare în Grădina Botanică  FOTO: Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați
image
actualitate.net
image
actualitate.net