Cum ajuţi pe cineva care s-a înecat cu mâncare

Ultima actualizare:

În urmă cu două zile, un bărbat a murit înecat cu coznac. Nu era singur, însă nimeni din jurul lui nu a ştiut să intervină corect. Cum previi, cum te salvezi sau cum salvezi pe altcineva atunci când apare înecarea cu un corp străin?

Medicul Tudor Ciuhodaru, care a iniţiat şi o lege privind predarea noţiunilor de prim-ajutor în şcoli, a scris, pe pagina de Facebook, sfaturi pentru aceste incidente care se pot sfârşi tragic.

Cum preveniţi înecarea

  • Mâncaţi încet şi mestecaţi bine.
  • Nu beţi mult alcool înainte sau în timp ce mâncaţi.
  • Ţineţi obiectele mici departe de cei mici.
  • Utilizaţi corect protezele dentare.

Dr. Tudor Ciuhodaru ne dă cele mai bune sfaturi pentru astfel de incidente
Dr. Tudor Ciuhodaru ne dă cele mai bune sfaturi pentru astfel de incidente

Cum te salvezi şi cum poţi ajuta

Heimlich şi auto-Heimlich sunt manevre simple ce (te) salvează atunci când apare înecarea cu un corp străin. Iată ce trebuie să faceţi:

  • Rămâneţi calm, dar strigaţi după ajutor. Ajutorul sună la 112.
  • Fiţi siguri că victima se sufocă prin aspirarea unui corp străin (dacă obstrucţia nu e completă manevra nu e eficientă şi poate produce leziuni). Cum puteţi avea această certitudine:

– aspiraţie confirmată de martori, anturaj– nu mai poate vorbi, tuşi şi respira– pacient agitat, care se sufocă, duce involuntar mâna la gât, iar ulterior îşi pierde conştienţa

  • Ridicaţi pacientul şi plasaţi-vă în spatele acestuia.
  • Îmbrăţisaţi pacientul, poziţionând pumnul mai puternic la nivel abdominal (între ombilic şi stern) peste care suprapuneţi cealaltă mână.
  • Aplicaţi compresia abdominală care trebuie să fie bruscă şi adâncă la nivelul abdomenului superior; de jos în sus şi din faţă în spate, ca şi cum aţi ridica pacientul. Se execută 5 astfel de compresiuni abdominale.
  • Repetaţi compresiile până când pacientul reuşeşte să expulzeze obiectul aspirat sau îşi pierde conştienţa.
  • Dacă victima îşi pierde conştienţa poziţionaţi-o pe spate pe un plan dur şi începeţi resuscitarea. Efectuaţi aceeaşi manevră după ce aţi încălecat picioarele victimei. Aplicaţi compresii bruşte şi adânci în abdomenul superior poziţionând mâna puternică între ombilic şi stern şi aşezând cealaltă mână peste aceasta.
  • Solicitarea ajutorului medical specializat (medic sau asistent) este necesară indiferent dacă manevra are sau nu succes.

Important de reţinut

  • Sute de mii de oameni au fost salvaţi de “tratamentul antisufocare”.
  • Manevra Heimlich este metoda de dezobstrucţie a căilor aeriene în cazul unui pacient care se sufocă prin aspirarea unui corp străin.
  • Pentru a fi cu adevărat eficiente noţiunile de prim ajutor trebuie cunoscute precum alfabetul sau tabla înmulţirii.

Ponturi

  • Dacă pacientul încă poate tuşi, încurajaţi-l să facă acest lucru în continuare. O tuse puternică dislocă adesea corpul străin.
  • Atenţie la căderea victimei care se sufocă! La un moment dat, îşi va pierde conştienţa, va cădea şi se poate lovi.
  • Gravidelor şi persoanelor obeze aplicaţi compresiile la nivelul toracelui, în partea inferioară a sternului.
  • Există şi auto Heimlich: împingeţi-vă cu abdomenul superior pe o suprafaţă orizontală dură, cum ar fi spătarul unui scaun.
image
image
image
image
image
image
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net