Uite ce mai fac «copiii» de la «Abracadabra»! Ultima lor întâlnire pe micul ecran, în 2010

Michaela Niculescu, cunoscuta sub numele de Mica în grupul copiilor de la „Abracadabra”, a murit, joi, la vârsta de 31 de ani. De la finalul emisiunii care i-a consacrat, atât Michaela, cât Dana Rogoz, Ducu Ion şi ceilalţi ucenici ai Magicianului Marian Râlea şi-au separat drumurile, unii rămânând în lumina reflectoarelor, alţii ferindu-se de ea. Click! îţi prezintă ce mai fac “copiii” din celebra emisiune.

Emisiunea "Abracadabra" a fost difuzată 13 ani, din 1991 până în 2004. În tot acest timp, show-ul devenise un adevărat fenomen. Puţini sunt cei care nu-i ştiu pe Mica, Radu, Ducu, Abramburica şi Abramburici, o parte dintre cei responsabili pentru distracţia de duminică dimineaţă, în anii '90. Copiii Magicianului au spus poveşti şi au jucat personaje care au rămas întipărite în memoria publicului tânăr, iar după ce au terminat, au pornit o nouă poveste: a lor.

Dana Rogoz (27 de ani) este singura care a rămas în lumina reflectoarelor şi a studiat actoria în ciuda sfaturilor lui Marian Râlea. Deşi a trecut mult timp de când emisiunea a luat sfârşit, iar Dana a jucat în seriale precum „La bloc", „Moştenirea", „State de România" şi „Fete cu lipici", eticheta de Abramburica nu s-a dezlipit cu timpul. 

"Multă lume mă ţine minte ca Abramburica şi asta mi se pare o performanţă, ţinând cont că emisiunea s-a încheiat acum nouă ani. Dar toţi cei care mă ştiu sunt, în general, mai mari decât mine ca vârstă", spune Dana. Acum este prezentatoarea emisiunii "De suflet" de la ProTv Internaţional.

Tânăra nu este singura din fosta echipă care a rămas în trustul PRO. Geo Morcov, interpretul pesonajului Abramburici, lucrează ca producător în cadrul aceluiaşi trust.

Şi Ducu Ion este producătorul unei telenovele la postul Acasă TV, televiziune unde a cunoscut-o pe soţia sa, actriţa Diana Dumitrescu. Ducu a fost producătorul serialelor „Îngeraşii" şi „State de România" şi al lungmetrajelor "Minte-mă frumos", fiind obişnuit cu platourile din Buftea încă din copilărie. Mama lui, Ruxandra Ion, este producător general "Pariu cu via'a", iar tatăl lui, Ion Ion, lucrează în acelaşi trust, aşa că Ducu continuă „tradiţia".

Radu Bărbulescu, Ducu Ion şi Geo Morcov

CLIIMA20130316_0033_1.jpg

Principalii membri ai trupei Abracadabra şi-au dat întâlnire, în aprilie 2010, la emisiunea “Weekend cu Monica Dascălu“ de la Pro tv Internaţional

Radu Bărbulescu (31 de ani), veteran al emisiunii, unde a fost prezent de la bun început, n-a putut să se despartă de televiziune cu totul. Radu este acum regizor secund şi lucrează în publicitate, dar face şi filme. Încă îşi mai aminteşte deplasările şi spectacolele pe care le făceau în ţară. „Ţin minte că mergeam mult şi că aveam sentimentul că suntem o familie.

Plecam şi câte două săptămâni, iar când ne întorceam ni se părea că ne întoarcem dintr-o tabără. Aveam pe de o parte «acasă», şcoală, prieteni şi mai aveam «Abracadabra»", spune Radu. Tânărul a înţeles de pe atunci şansa pe care a primit-o, dar, după ce a terminat emisiunea, a preferat munca de culise.

Mica şi Andreea Caranda

CLIIMA20130316_0034_1.jpg

Principalii membri ai trupei Abracadabra şi-au dat întâlnire, în aprilie 2010, la emisiunea “Weekend cu Monica Dascălu“ de la Pro tv Internaţional

Iulia Stănescu, micuţa care a cucerit România la începutul anilor 2000 cu piesa „Inimă de ţigancă", s-a lansat şi ea tot în emisiunea de la Pro TV. Acum, la vârsta de 22 ani, ea trăieşte la New York.

Andreea Caranda (33 de ani), cunoscută drept Colombina, a lucrat ca producător la Pro TV Internaţional. A urmat Facultatea de Regie-Film şi pentru o perioadă a renunţat la televiziune în favoarea industriei  hoteliere. În prezent, produce emisiunea Danei Rogoz de la Pro TV Internaţional.

Fetele din trupa Bambi, Raluca şi Denisa Tănase au făcut şi ele parte din grupul Abracadabra, din anul 1995. Încă din perioada emisiunii ele aveau diverse proiecte muzicale, au lansat mai multe videoclipuri şi au apărut în alte emisiuni pentru copii, cum ar fi "Ba da, ba nu", "Feriţi-vă de măgăruş". În prezent sunt tot în lumina reflectoarelor şi au mare succes în muzică.

CLIIMA20130316_0031_1.jpg

Principalii membri ai trupei Abracadabra şi-au dat întâlnire, în aprilie 2010, la emisiunea “Weekend cu Monica Dascălu“ de la Pro tv Internaţional


Ducu Ion (dreapta sus), Radu Bărbulescu, Mica Niculescu, Dana Rogoz, Iulia Stănescu, Geo Morcov, Raluca de la Bambi, Andreea Caranda şi Marian Râlea (centru)

CLIIMA20130316_0032_1.jpg

Principalii membri ai trupei Abracadabra şi-au dat întâlnire, în aprilie 2010, la emisiunea “Weekend cu Monica Dascălu“ de la Pro tv Internaţional

Michaela Niculescu, cunoscuta sub numele de Mica de la „Abracadabra", a murit, joi, la vârsta de 31 de ani, internată fiind la Spitalul Fundeni din Capitală. Deşi mărturisea recent că s-a căsătorit "cu boala însăşi", copilăria şi-a petrecut-o alături de colegii de la "Abracadabra". Înmormântarea ei are loc astăzi, la Cimitirul Andronache.