FOTO /VIDEO Michael Bolton, petrecere de pomină cu lăutari

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Michael Bolton, unul dintre cei mai apreciaţi artişti internaţionali, a venit pentru a cincea oară în România. Astăzi, acesta va susţine un concert grandios la Sala Palatului, începând cu ora 20.00. Cântăreţul a profitat de clipele libere, pentru a ieşi în oraş alături de stafful lui şi a se distra la o petrecere cu lăutari.

Dacă alţi artişti preferă să se odihnească înainte de concertele pe care le au de susţinut, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Michael Bolton. Acesta a petrecut seara de dinainte de spectacol în restaurantul Cocoşul Roşu, unde a sărbătorit ziua de naştere a unuia dintre membrii echipei sale.

Michael Bolton a sosit la restaurant în jurul orei 21.15 şi a fost foarte prietenos cu toată lumea

Cântăreţul a sosit la restaurant în jurul orei 21.15, însoţit de echipa lui, dar şi de bodyguarzii care îl păzesc cât timp se află în România. La intrare, Bolton a fost aşteptat de reporteri şi fotografi, însă nu a părut deranjat de prezenţa acestora, ci le-a zâmbit amical şi a schimbat chiar şi câteva vorbe cu ei.

Înăuntru, atmosfera a fost la fel de relaxată, artistul bucurându-se de muzică bună şi mâncare pregătită special pentru el. Având un invitat de seamă, cei de la restaurant s-au pregătit din timp cu cele mai alese bucate tradiţionale româneşti, pentru stafful lui Bolton, iar pentru artist au gătit preparate vegane, acesta fiind adeptul unei alimentaţii fără carne.

Michael Bolton a fost răsfăţat cu salată de vinete, zacuscă, pacheţele de primăvară, cremă de cartofi cu mentă, iar surpriza meniului a constat în lasagna cu tofu şi spanac, pregătită de Alexandru Cîrţu, unul dintre concurenţii MasterChef din primul sezon.

Şi, pentru ca seara să fie cu adevărat una specială, artistului i-a cântat la ureche unul dintre lăutarii localului, Bolton ascultând cu atenţie acordurile româneşti. Cucerit de atmosferă, cântăreţul a zăbovit în restaurant timp de mai bine de două ore şi a plecat aproape de miezul nopţii.

image
image
image
image
image
image
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net