Scrisorile lui Stanca: Dragă Teo Trandafir,
Acum câțiva ani, la o petrecere decembristă cu vechii colegi de facultate, deci cu oameni apropiați de 60 de ani, mi-a venit o idee. M-am urcat pe un scaun și am țipat spre cei 10-12 colegi, prezenți acolo cu consoartele: "Bă, să ridice mâna cine este la prima nevastă!
Măi, Teo mă crezi, îți jur că nimeni nu a ridicat măcar un deget...
Ba, altul dintre camarazi m-a tăiat, întrebându-mă ca-n bancul acela cu flămânzii și valonii: și noi cei care am fost însurați de trei ori, ce ridicăm? Ai priceput deci că cea mai multă lume dintre foștii tăi telespectatori, nu e deloc la primul mariaj. Ia satisticile. Și, să-ți mai spun ceva ca unul cu oarece experiență. Numai primul divorț doare. Apoi te-nveți cu durerea și gata.
Mai rău e când te doare măseaua sau ai junghiuri intercostale sau ți-a intrat un cui în talpă, pricepi? Și eu abia mi-l amintesc pe el, pe primul, de acum 33 de ani,... cifră christică, uite vezi!?
Atât țin minte: ceața aia de jenă. Aveam impresia că toată lumea se uită la mine, își dă coate și șoptește conspirativ: uite la ăsta, a divorțat. De parcă divorțul e ca un șancru, o blenoragie, o boală rușinoasă. Aiurea, îi durea pe toți în fundul cotului de mine și de temerile mele cretine. Sigur, la tine e altceva: ești o persoană publică, vânată de presă, presată ca să zic așa... Și să știi, nu am glumit când am zis că te obișnuiești cu divorțurile. Sau, mai precis cu ideea lor.
Căci, atunci când viața te fixează, când nu mai ai gărgăuni divorțiferi, și accepți defectele și greșalele lui, "precum și noi iertăm greșiților noștri", divorțul rămâne ca o boală rară: o au numai ăia din fundu' Africii. Tu nu. Sau, e ca un moft migrenos: trece repede... cu un antinevralgic.
Abia atunci trebuie să purcedeți la îndeplinirea Scripturii și să-ți perpetuezi neamul. Dar nici aici nu e cazul tău. Deși până la faza aia mai e. Și e bine că nu te-ai grăbit.
Să știi că și eu am expectativat la prima și bine am făcut. Mă felicit la toate vizitele în baie. Acum, fixat de vreo 30 de ani, am doi prunci, o frumusețe...
Pe scurt, nu dramatiza Teo și recită, cântă perpetuu melodia aia populară zisă din caval: "Tu rămâi la toate rece/Ce e caș... ca valul trece..."
George Stanca, pamflet
