Scrisorile lui Stanca: Dragă Andrei Duban,
Am aşteptat parcă, aşa d'al naibii, invitaţia... Făcută chiar de ziua ta - mulţam de onoare... - de 19 iunie. Şi am intrat aşa, direct în focul emisiunii. Să o pot analiza intestin. Ba, era miercuri la concurenţă cu un meci de fotbal, Brazilia-Mexic.
De care m-ai privat. Apoi, credeam eu, câtă lume renunţă la meci ca să se uite la noi? Eroare, căci emisiunea e interactivă. Şi mai sunt şi doamne pe lumea asta care ignoră fotbalul. Dau telefoane.
Aşa am prins şpilul emisiunii. Căci, iniţial, am pornit sporovăiala alături de letala fiinţă - nu numai pentru antrenorii, dar şi pentru poeţii Tauri... - Vica, despre deja supra-licitatul subiect Alexandra Stan. Eram tobă de informaţii, aveam opiniile la mine, acuzele, clişeele. Şi, de-odată, intră interactivitatea. Brusc, noi ajungem „camera de refulare" sau „terapia de grup". Femei bătute - mai e un termen mătăsos: „molestate" - şi iar bătute..., apoi intră-n direct o doamnă. Plângând. Se uita la emisiune cu soţul - turmentat profund cu pălincă de prune... - iar ea ţinea cu celebra pop-victimă Stan. Atunci omul, scuze... animalul, ofensat, i-a pus o găleată-n cap. Cu apă cu tot.
Apoi, s-a dus la culcare. O duce cu el aşa de 35 de ani. Copii mari. Casa lui. Unde să fugă? Povestea clasică. Mondială, nu musai mioritică. Tu erai indignat. De unde am dedus că eşti un român amioritic: nu-ţi baţi nevasta...
Măi, Andrei, chiar suntem noi mai mult ca alţii un popor de caftitori domestici? Iată o idee de anchetă/dezbatere cu victimele naţiunii... Nu ai spaţiu la câtă cazuistică vei vedea. Să fie un reflex al crizei? Deşi, suspect pentru mine este vechiul proverb care spune, fără vreo adresă, că „bătaia-i ruptă din Rai"... La bătaia-ţi mare, Mare Viitor! Aşa bătaie, aşa popor...
La mulţi ani, Andrei!... Şi ai grijă de Vica! Ea face mai multe victime decât ăia doar etalându-şi picioarele lungi ca o epopoee. Ca un roman-fluviu în două volume... „Donul liniştit".
Succes în ramură!
George Stanca pamflet
