Scrisorile lui Stanca: Dragă Rodica Popescu-Bitănescu,
Nu am putut să cred că în Noaptea Muzeelor deschise ai avut nefericitul imbold de a juca o piesă dedicată, chiar pre-meditată, într-un cimitir. Oricât de sumbru ți-ar fi fost subiectul, oricâte trimiteri amare or sarcastice făcute la cimitirul imaginar al vieții pe care o trăim ar fi conținut, nu cred că e locul cel mai potrivit.
Un cimitir e un spațiu sacru. Unde morții trebuie să stea în liniște. Nicidecum tulburați de aplauze sau ovații. E locul unde se articulează viața cu ne-viața. Materialul cu spiritualul. E locul în care unul pleacă și toți ceilalți rămân. Hai, zău, că nu sunt eu vreun teolog să-ți explic ție ce înseamnă un cimitir... Nici mata o școlăriță cu fundițe. Pe scurt, direct, ai făcut o mare gafă.
Necreștină. Și, mai grav - vei vedea - ai inițiat un gen, o serie periculoasă și paradoxală: profanarea cimitirelor... cu artă. Nu zău, dna Rodica, nu e cel mai nimerit loc să joci o piesă de teatru, fie el textul - al dumitale, felicitări! - oricât de adecvat.
Și, ca să fiu sincer, eu unul sunt deja oripilat și chiar agresat, când văd prin cimitire în anumite sărbători, grătare, lăutari și grupuri de țigani care se bucură în "durerea" lor. Ai adus arta la nivel cu șatra! În plus, ai deschis o serie periculoasă, care poate face prozelitism și care se poate întinde ca o molimă.Teatrul sepulcral. Brrr! Cimitirul nu e teatru! Cum nici teatrul nu e cimitir...
Deși sunt adeptul libertății în artă, consider că acest gen inedit și idiot nu se acordă cu arta. O degradează. Și e nedemnă de o actriță cu palmaresul dumitale, zău!
Mă feresc a crede, ca alții, că este, de fapt, o formă a disperării artistice - justă și firească vremurilor de azi - un mod de protest, dar și de publicitate a produselor teatrale. Mai bine ai fi recitat niște poeme la mormintele unor Eminescu sau Nichita... și tot era altceva. Sper să nu ții prea mult la acest gen și să rămână o nefericită întâmplare. Glumind negru: dacă îți place să joci în cimitir, rămâi în continuare acolo... Te vor admira bucureștenii care au "gustat" deja macabrul spectacol.
Nu conta pe eternitatea omagiilor noastre...
George Stanca, pamflet
