Scrisorile lui Stanca: In Memoriam Geo Saizescu,
Căci, maestrul Saizeacu a muncit, a muncit, a muncit. Nu ca un salahor. Ca un spirit viu. Spiritul lui ca o zvârlugă, un păstrăv în ape reci de munte. Greu să te ţii după el, să-l ajungi. Şi, mai avea şi umor...
Ei bine, aici, la „plecări", când are de ales, Pronia face uneori erori. „Erori divine", de necontestat şi dinainte decise... La intenţiile sale artistice, la energia, la planurile sale, la forţa sa de muncă, Geo Saizescu mai avea nevoie de cel puţin un secol. Şi, tot nu termina treaba... Fiindcă a venit pe lumea asta, în poporul ăsta, cu un sac de talente, vocaţii.
Cred că pe 14 noiembrie 1932, Dumnezeu-drăguţul era binedispus. Căci i-a pus în traistă nou-venitului Geo destule daruri. Iar el a ştiut a le folosi. Poate să raporteze acolo, la Judecata de Apoi, că a făcut cât alţii în nouă vieţi. Şi, nu minte. Filme, piese de teatru, comedii moralizatoare, triste, vesele, muzicale.Toate pline de seva umorului românesc. Filme cu succes de casă la români.
Dar, peste toate, a dat chip unui personaj fabulos, mitic, creat de poporul român: emblematicul Păcală. Geo Saizescu este Tatăl, Creatorul imaginii lui Păcală. Precum Flaubert cu Madame Bovary, ar fi putut afirma: „Păcală sunt eu! „Păcală fiind un Moromete avant la lettre. Un Păcală mai livresc... Da, Păcală întruchipat/identificat cu marele Sebastian „Bică" Papiani.
Geo nu a fost niciodată superficial. Deşi, fatalmente, umorul îndeobşte este încadrat în categoria uşoare, futile, lipsite de profunzime... Privită retrospectiv, opera lui Geo este profundă. Şi românească. Ea face, pentru noi, mult mai mult decât filmele acelea destinate premiilor internaţionale, unde poporul român este aruncat în derizoriu şi pişat în cap...
Tocmai de aceea, Geo Saizescu, regizorul mai ales, olteanul, rămâne un român profund.
Dumnezeu să-l primească la masa Lui. Are cu cine conversa...
