Scrisorile lui Stanca: Dragă Loredana Groza...
Am auzit, citit, observat secvențial ecouri de la ultimele tale șotii comise la Sala Palatului. Regret că nu am putut veni.
Dar nu despre asta vreau să vorbim. Ci despre Cotabiță. Cel care prin luna mai era în altă lume, iar azi exagerează stând pe scenă. Sincer, cum ai avut curajul să-l inviți și să-l lași să se ”destrăbăleze”, sfidând recomandările medicilor? Doamne ferește de ce se putea întâmpla! Căci, de mai bine de 10 zile, suntem sub aripa Ei. Scheletica sinistră care ne prinde oriunde ne-am ascunde. N-a fost un gest de imprudență? Nu cumva Gabi, deja victima unor excese care l-au dus la marginea hăului, scăpând cu bine, crede că mai poate încă o dată să meargă pe drumul efortului (de data asta) scenic?
Și, iată, pentru o femeie!...pentru tine. Nu te temi că-l poți avea pe conștiință? Oricât ar fi vrut el, tu nu trebuia să-l lași. Dacă ții la el...
Numai că, hai să spun adevărul, toate mustrările mele de mai sus sunt formale. Jumate sincere... Ca mai toți artiștii mulți dintre voi visați ipostaze romantice ale Marii Plecări. Să muriți pe scenă... Nu uit reacția lui Mircea Lucescu - alt mare artist - după infarct: vreau să mor pe teren. Romantic. Înălțător. Iar tu, nu ții la Gabi de ieri de azi! Mă gândesc uneori că în lumea asta frumoasă și poleită a showbiz-ului, unde prin spate se petrec și mari mizerii, totuși marile caractere dau mari gesturi. Meschinăria nu are deloc de a face cu arta, decât în cazul când ea face obiectul artei: un cântec, o piesă de teatru, un banc despre meschinărie. Atât.
Cred sincer, nu glumind ca mai sus, că apariția ta alături de Gabi e un gest de Fraternitate. Solidaritate de breaslă. Dar, nu în primul rând. Căci, înainte de toate, e Omenia. Iată, că fără să vreau, Lori, folosesc vorbe care plutesc prin aerul plin de un fum tragic. Din cauza situației prin care trecem. Și în care solidaritatea prin cântec - tu și Gabi, Gabi și tu - se leagă cu tot românul violentat, șicanat, traumatizat de o realitate tragică.
Iată o formulă de salvare. Însă ea se referă doar la muzică. De restul, realitate, viață, supraviețuire au grijă alții...sau, mai corect spus, NU au grijă...
