Scrisorile lui Stanca: In memoriam Marcel Dragomir
Dumnezeule, cred că trebuie să mă opresc a mai vorbi despre decimarea, dispariția valorilor din elita noastră. Căci, parcă aș cobi. Nu demult, marele inventator Justin Capră, apoi uriașul tenor O. Naghiu, acum iată compozitorul de largă audiție și popularitate Marcel Dragomir.
Nu se poate! Il văd mereu viu, mereu activ. L-am vizitat odată acasă cu poetul G. Țărnea. Chiar și acum, în vremile în care muzica ușoară nu mai e la modă, el rămâne. Căci, să nu uităm, melodia trăiește. Și, că el, ca și Moculescu, ca și mai tânărul Țeicu, alături de stâlpii Radu Șerban, Grigoriu, Cristinoiu, Mandy, Temistocle, Veselovschi - și cine mai știe câți? - rămân în Pantheon. Cu bijuterii de patrimoniu. Ei sunt clasicii muzicii pop/ușoare sau cum s-o mai numi. Ei au înveselit, distrat, întreținut moralul unui popor cu cântecele lor.
Nu amintesc „obolul” dat regimului, era obligatoriu. Punct. Dar, restul a fost minunat. Generații de români, care azi se apropie de senectute sau au atins-o chiar, s-au hrănit, au trăit cu cântecele acestor clasici. Că asta sunt ei. Și, iată, acum se mai duce unul: Marcel Dragomir. Nu era compozitorul legat musai de un/o solistă printr-un spirit exclusivist. Dădea piese mari multora. E drept că priorități au avut Mirabela sau Angela. Dar, erau și printre primele în meritocrații. Și-n popularitate. Aproape că nu e solist care să nu-l fi cântat din pleiada celebrităților.
Aurelian Andreescu, Runceanu, Mihaela Mihai, Elena Cârstea, Corina, Constantiniu, Stela Enache, Emilia Diţu. Cine dintre cogeneri nu știe „Mai rămâi și nu pleca” al Aurei Urziceanu? Superșlagărul „E bine, bine, e foarte bine” al Mirabelei? Cine nu a suferit sincer la suflul romantic din „O iubire imposibilă” al Elenei Cârstea? Cine nu știe penetrabilitatea șlagărului „Să mori de dragoste rănită”, „De n-ai fi tu”, „Să te gândești din când în când la mine”, șlagăre răsunătoare cu Angela Similea? A murit un romantic incurabil, bolnav de iubire...Sigur, sunt și rămân un fan rock, dar toate aceste cântece enunțate și nu numai, fac parte din patrimoniul de aur al muzicii. S-au lipit fără să vrei de tine. Ți-au pătruns în suflet și nu le poți contesta frumusețea. Asta a fost Marcel: o fabrică de frumos. O sursă melodică mare cât un fluviu în sunetele românești. S-a mai dus un om din elita culturală. Se cam subțiază ea.
