Scrisorile lui Stanca. Marcel Iureş
Te-am văzut în piesa “Moromeţii”. Şi-ntr-un context stimulator. Cu o sală plină de femei, de ziua lor, la Buşteni.
400 de buştenare te priveau, adorau, divinizau şi aplaudau. Nu numai pe tine, că juca şi George Mihăiţă acolo, dar azi mă adresez ţie. Mâine, lui. Ai fost monumental. Uite vezi, e a doua surpriză profesională pe care o faci unuia ca mine, care mai merge pe la teatru. Anume, după ce ai compus un Caţavencu memorabil şi mai ales atipic, acum ai ajuns la Moromete, la Ilie. Sigur e şi mâna lui Dabija regizorul. Dar... Morometele tău mi se pare chiar mai profund decât era cel al lui Preda.
Bine, tu ai avantajul timpului, faci rolul după aproape 60 de ani după ce fu conceput. Tu, voi, priviţi totul ca după moartea voastră... Ai tu nişte “chestiuni” acolo, nişte tăceri prevestitoare de rău. De parcă, bietul Moromete, p-atunci când se petreceau faptele sale şi se lupta cu fonciirea, anii ‘39-‘40, vedea cu ochii minţii ce se va alege nu numai de familia lui iute destrămată de sărăcie, dar şi cu pământul lui; dar şi cu satul lui pervertit, preacurvit de comunism şi apoi buticarizat de urmaşii lor. Ai reuşit, tu actorul mare ce eşti, să transmiţi aceste simţăminte. Căci, am mai spus-o, Morometele de azi - azi-azi, secolul 21! - e de zece ori mai tragic decât cel de ieri şi de alt-ieri. Te uiţi la el ştiind că moare.
Cu milă şi îngăduinţă. Ştii că dispare, că nu va mai fi niciodată. Căci, ce e astăzi ţăranul român? Morometele de azi - un hibrid nenorocit. Şiret. Pervers. Un animal de pradă încolţit, care ştie să se apere: să înşele, să mintă; care ştie să corupă şi să fie corupt. Sau, în cel mai fericit caz, să ajungă îngrijitor, slugă pe la case boiereşti. Căci, paznic de noapte nu mai are loc de bodyguarzi...Morometele, el însuşi, avea umor, nene, avea o voioşie invers proporţională cu greutatea necazurilor lui, avea un umor aparte. Ei bine, la tine, la “morometele” tău, mai nimic din toate acestea! Mi se pare deci insolită, potrivită genial interpretarea ta vizionară. Redându-ne nouă, teatrului şi literaturii un Moromete tragic, pe măsura destinului poporului din care se trage. Bravo!
