Scrisorile lui Stanca: Dragă Virgil Ogăşanu...
Recent aţi împlinit respectabila vârstă de 75 de ani. Faceţi parte dintr-o generaţie, nu de aur, nu de platină sau diamante, - că, m-am săturat de clişeele astea de presă - ci, aş zice eu, Generaţia Irepetabilă. Unică.
Căci, la câţi artişti fabuloşi, geniali, unici, incredibili avu România în anii scurşi - să zicem ultimii 90… dar de ce nu 80 sau o sută, nu ştiu… ? - găsesc că Pronia a exagerat niţel. Ne-a răsfăţat peste poate. Chiar nemeritat... Nu fac lista. O putem alcătui şi singuri prin sondaj, noi, contemporanii dvs ceva mai mici. Sau, cei care v-au mai prins activi. Păi, Gheorghe Constantin, Beligan, Carmen Stănescu, Cotescu, Dinică, Iordache, Dem, Amza, Marinuş Moraru, Ileana Stana, Irina Petrescu, Piersic… sau de bietul Cornel Coman cine-şi aminteşte? Ohooo. Dar, şi mai înapoi: Giugaru, Vraca, Birlic, Nicki Athanasiu! Oleuuuuuu! Şi acum, … cum să le mai dai acestor valuri de valori atribute metalice? De aur, argint sau platină, monşer? Or, să le zici ”generaţia de diamante”? Că, tot e puţin spus. Ei, dumneavoastră, generaţiile recent trecute, meritaţi un Capitoliu. Cine să vi-l facă? Că fură ăştia şi colonadele… Sunteţi prea mulţi, dle ”Ogă”…. Şi, prea buni.
Meritaţi din plin un monument uriaş. Nimic, cred eu, nu e suficient să vă preamărească, să vă glorifice. Avem, noi poporul, nevoie nu numai de monumentele personalizate, omeneşti, statui, busturi… de-ale idolilor care sunteţi, ci şi de unele zeieşti. Fiindcă acolo e locul dumneavoastră – în Olimpul Cultural al Naţiei. Jur că nu spun vorbe mari şi nici nu vă perii în dulcele stil românesc de ”fin du siècle”. Îmi amintesc de Revizorul lui Pintilie. Cel cu problemele... Cum să spun că eraţi genial - cum v-a numit zilele astea presa - când eraţi mai mult? Cum să cred eu că Gogol a scris rolul lui Hlestakov parcă dedicat dvs!? Deşi, jucat de trei ori… De un actor român. Oltean. Care, pe poezie, avea un recital genial din Marin Sorescu. În care bătea la tobe. Ca să aflăm la aniversarea de 75 că a câştigat o pită şi cu ele, tobele. Să nu mai spunem că fiul domniei sale e compozitor. Deci, a reluat visul muzical abandonat de tata…
Sunteţi un om împlinit. De invidiat celest şi catifelat. Pe stil vechi. Căci invidiile de azi sunt grobiene. Grase şi păguboase.
Mulţi ani înainte!
