Scrisorile lui Stanca. Dragă Vasile Şeicaru,
Ieri făcuşi 55. Sumă estetică, nu rotundă, cam colţuroasă...Şi, cum la noi - glumesc – se tinde ca ziua muzicii pop să fie 9 iulie, când s-a născut un florilegiu de cântăreţe mari, plus Iordăchioaie, eu am ales...ziua ta.
Ca să omagiez un prieten care pare-se m-a cam uitat... şi pe care l-am zărit din ce în ce mai rar, după ce şi-a pierdut soţia. Îţi mărturisesc abia acum, fiincă am o apăsare privind dispariţia soţiei tale, Gabi. Care a adormit în faţa unui televizor ce urma să ardă şi să o ucidă – iartă-mă că redeschid subiectul. Ei, bine, o colegă din OTV mi-a spus şi mie. Gabi, la ora aia se uita la o emisiunea de-a mea; în care programesem un concert cu tine. Deci Gabi s-a stins cu tine-n ochi... Nu am putut să ţi-o spun asta până acum, dar mă apăsa...
Îmi aduc aminte cel mai frumos Revelion al meu. În Maramureş: tu cu Gabi, răposatul Zubaşcu, eu şi nişte rude de-ale lui Ştefan Hruşcă, fiindcă el era gazda. La un ocol silvic. Unde se bea apă minerală (borcut) cu găleata; apă scoasă dintr-un puţ de suprafaţă, domnule! Apoi, a doua zi, reîntorşi la Ieud la casa părintească a lui Ştefan, ni s-a făcut un mic cadou - mie şi ţie, că doar noi ne-am trezit. Reluarea piesei populare, ”Viflaimul”, piesă culeasă şi fotografiată cu 50-60 de ani în urmă ,creed că de Tache Papahagi. [Obicei balcanic, vezi ”Isus răstignit a doua oară” a lui Kazantzakis. Din ea se trag şi azi ritualurile de colindă mai scurte, numite ”Irozii” şi ”Viflaimul”, retrăite de mine an de an, de 32 de ani, la Bocşa –Sălaj, de când sunt cu Lena... Am avut privilegiul să văd, să apucăm un lucru extrem de rar.
Şi, dă-mi voie să-mi mai amintesc cu drag zilele de burlăcie ale mele şi al lui Ştefan. Când v-aţi ascuns vreo două săptâmâni la mine acasă, pe Zalomit, de hăituitori puşi pe urmele voastre ca să vă readucă, ”legaţi fedeleş”, înapoi la Cenaclu... De unde aţi dezertat.Cam definitiv...Eraţi sastisiţi, obosiţi, epuizaţi şi indignaţi de ceea ce se scrisese în Flacăra despre averile voastre fabuloase... Sper că v-aţi simţit ca la odihnă şi tratament la mine - un soi de Căciulata de Cişmigiu... - iar eu ca un tăinuitor eroic ai partizanilor din munţi, sperând la o recompensă...Şi, în locul ei, eu mai sentimental - tot eu!- îţi urez, Vale, din suflet, un mare şi dodoloţ: La mulţi ani!
