Scrisorile lui Stanca: Dragă Miron Cosma,
Gestul de a te despărți de marea iubire a vieții tale suscită și incită adânci meditații.
Așa e viața, Sic transit gloria mundi… Iată că totul e trecător… inclusiv dragostea ta eternă. Ca să corolez cu un truism, nimic nu-i mai etern decât moartea. Și aia, metaforizată e relativă…
Nu se aștepta lumea să te desparți tu de Marilena ta. Femeia pe care ai visat-o. Ai adulat-o. Și știu asta de la martori colegi de pușcărie. Cum îi făcusei acolo un altar intangibil la care te închinai ca la sfinți… Idolatrie nu alta. Nu în civilie. În detenție. Când ai ieșit - nu cunosc motivele - te-ai căsătorit, totuși, cu avocata. Poate că era atunci mai aproape de tine și interesele tale, nu-i treaba mea. Cert e că, finalmente, tot la Marilena te-ai oprit. Practic ați fost 18 ani împreună…
Marilena, o femeie splendidă. Înaltă. Trestioară. Suplă. Păr negru de lungimi romantice. Buze ca fraga (hialuronică?) plină. Ochi superbi. De neuitat. Sau de uitat tot timpul la ei, ca-ntr-o hipnoză. Sânii ei – ohihna ochilor de zei. Pempanți. Relief de gorgan de Bărăgan. Un vis etern. Un cer de crepuscul.
… Și acum, lași totul și pleci? Haiduc, ai? Pretextezi, ca un prunc răsfățat, că-ți interzice, ca un nutriționist fixist, să consumi ceapă, usturoi, vin, muzică, tămâie, lumânări(!)… Nu pot crede. Nu-i motiv. Dar, a început cu acest lanț de interdicții lung ca un gard de lagăr de ieri? Nu era ea așa și când locuiai la Rahova? Sau și atunci era la fel, dar tu, orbit, turmentat de sentimente, i-ai ignorant dezideratele. Iar acum, gata! Ți-a ajuns! Te revolți. Îmbufnezi.
Nu mi se pare elegant, nici logic, acest derizoriu, după toată legenda iubirii voastre. Călită la focul interdicțiilor, al dorințelor reprimate prin lipsa de libertate. Și ea care te-a așteptat să treacă totul. Ca o martiră. Și acum cade totul. Nu a fost nimic. Aer. Foc fără fum. Damfuri efemere? Valuri înmiresmate. Au venit. Le-ai consumat. S-au dus la spate?
Și a mai căzut, Miroane dragă, un mit al eternelor iubiri valahe. Dar decât să mimezi o iubire care se putea sacraliza, clasiciza, decât să joci o comedie bufă, cu accente de tragedie antică, mai bine nu.
Izbăvirea. Potolirea. Despărțirea…
Haiduc e mai bine.
