Scrisorile lui Stanca: Dragă Leo Iorga,

Ultima actualizare:

    Leo Iorga a fost diagnosticat cu tumoare canceroasă pe creier. (Foto: Pappics)
Leo Iorga a fost diagnosticat cu tumoare canceroasă pe creier. (Foto: Pappics)

Mi-ar tremura glasul dacă ți-aș spune, mi-ar tremura mâna dacă ți-aș scrie "lasă-te de muzică". De vreme ce știu că asta e viața ta. Rațiunea existenței tale. Am mai parcurs un sentiment similar cu cazul Lucescu.

Lămurit scurt prin declarația sa: "Vreau să mor pe teren!" Și atunci, cu lacrimi în ochi, resemnat și trist, pot exclama: fă numai cum dorești tu! Căci știu că dacă nu cânți, nu ești pe scenă, mori! Iar dacă faci contrariul, tot acolo ajungi. Numai că stând departe de scenă ai șansa să-ți lungești viața.

Tu decizi. Tu îți stabilești calea şi îţi alegi destinul. Deși e o impertinență din partea mea să fac astfel de declarații. Destinul ți-l alege Ea, Pronia. El, Atotputernicul. Tu trebuie, probabil, doar să faci o pauză, să te stabilizezi și apoi să revii pe scenă...

Căci acolo e menirea ta, acolo e Crucea ta. Îmi aduc aminte cu drag cum ai venit la Compact după separarea/ plecarea lui Polly Ciuci. După o primă despărțire de Costi Cămărășan, apoi de Mircea Rusu. Te-ai integrat repede.

Arădean stabilit pe Litoral. Ca și Corneliu Stroe, marele baterist de jazz... Am petrecut  - eram prezentator prin coclaurii patriei - toată "epoca Beleanu". Superbă.

Cu venirea lui Laghia. Bietul. Cu epoca de strălucire ca rocker și lover al lui Teo. Care își spunea Highlander. De ce? Nu vezi că am ajuns să ne combinăm cu fetele iubitelor din tinerețe?! Cu glumele nepotolitului Leluț.

Cu prezența mereu tacită și discretă a lui Vladi Cnejevici... O, tempora! Ce istorie tragică a uneia dintre cele mai iubite și longevive trupe românești! Inima lui Leluț, accidentul criminal al lui Teo, înjunghierea cumplită a lui Laghia. Și acum, tu! Din nou tu. Te-am văzut  acum vreo câțiva ani la Constanța, la Doors Club... la Costinești White Horse. Erai bine - mersi.

Și acum? Mă îngrozesc.

George Stanca, pamflet

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
klaus iohannis 3 jpg
image
image
image
image
image
image
banner hoteluri vedete png
banner livia graur png
banner cristina cioran png
Cum a ajuns Andreea Marin sa impinga masina intr o intersectie mare din Bucuresti  Moldoveanca la volan jpg
banner dinu maxer png
Fosta mare canotoare română nu face rabat de la nimic atunci când este vorba de sărbători și de mâncarea tradițională
   "De Paște fac tot posibilul să fiu cu ai mei și cu mâncarea pe care o face Codruța, mama și soacra mea", ne-a spus Dan Negru
florin piersic  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net