Scrisorile lui Stanca: Dragă Julia Jianu,
Mă număr printre vechii tăi admiratori. Mi-au plăcut dintotdeauna la tine, pe lângă voce, şi formele tale senzuale, rotunjimile.
Căci, de când m-am trezit la viaţă, am picat cu gustul, pasiunile, furiile pe femeile cu sânii mari, pempanţi, obraznici. Un psiholog mi-a spus că asta e explicabilă, freudian. Mama mi-a confirmat că m-a înţărcat foarte târziu şi că pe la doi ani mă tot dădeam pe lângă ţâţele-i. Aşa că ai de-a face cu un “specialist” nativ. O spun ca să nu te surprindă criticile mele de mai jos. Cum dracu vă plezni pe voi moda asta, să vă faceţi ţâţe mincinoase? Las’ că le-ai avut odată adevărate, dar ştim cu toţii despre degradarea lor în timp. Nu vreţi să vă domoliţi. Mai ales că văzui lista de aşteptare la cuţit: Jasmine, Maria Simion şi Oana Radu.
Dar parcă fetele astea sunt ceva mai tinerele. Nu-mi place să vorbesc despre vârstă, nu e un subiect, dar scuză-mă, tu la 35 de ani ar trebui să te opreşti. Nu te-ai maturizat încă? Aflu, culmea, că şi soţul tău a fost de acord cu chirurgia sânilor familiali. Sunt stupefiat.
Adică, să ştiu eu, nene, că în momentele de drăgălire casnică nu mângâi, sărut, ador nişte sâni de femeie, ci două mingi scârţâite de cauciuc. Dar, hai să zicem, că ai un alibi: meseria ta o cere… Ce bine că m-am făcut scriitor, cine ştie ce dracu mai trebuia să ne tăiem şi noi? În fine, ce m-a bulversat însă fu motivaţia ta asupra acestui gest canivor. Tu te operezi la sâni ca să le redai fermitatea de altădat’. Ou sommes… les ţâţ d’antan? Genial găsit: să-ţi faci o operaţie de fermitate… Mă, pe cuvântul meu dacă mai pricep ceva.
Eşti cântăreaţă, nu? Cum dracu le iubea lumea pe urâtele alea de Janis Joplin, Mahalia Jackson, Liza Minelli? Ai văzut-o pe Etta James, care arată ca o omidă, târându-şi şuncile pe scenă şi asudând dizgraţios? Dar ai auzit-o cântând măcar “I’d Rather Go Blind”?Chiar aşa să fie în secolul ăsta, fără Dumnezeu? Să primeze în muzică doar fizicul? Adică să cânţi din rotunjimi? Din buci, ţâţe şi bulane? Aici s-a ajuns. Dar, culmea, nu am auzit pe nimeni să vrea să-şi cosmetizeze, opereze coardele vocale. Aici de ce nu e disperare? Fiindcă, ele, coardele nu se văd, se aud. Dar ce, muzica se vede? Nu cumva se aude? A fi cu voce sau a nu fi… Aceasta-i “şekspiriana” întrebare!
George Stanca, pamflet
