Scrisorile lui Stanca. Dragă Eusebiu Ştefănescu,
Exasperat de atâtea ”In memoriam”, evocând cu durere pe cei plecaţi recent, m-am hotărât să rămân la scrisoarea directă.
Ca şi când ai mai fi. La tine e un caz personal: eram prieteni. Buni. Vechi. Şi eu nu am cum să uit că tu te-ai apropiat de mine învăţându-mi poemele pe care mi le-ai recitat într-o garsonieră pe la Sala Palatului. Le-ai înnobilat cu vocea şi interpretarea ta. Poezia ne-a apropiat. Nu musai aceea scrisă de mine… Eşti unul dintre ultimii mari actori care s-au lipit organic de poezie. Ultimii declamatori, recitatori ai poeziei române. Nu te amintesc ca pe actorul, universitarul dascăl de actorie. O vor face alţii. Rămân la Sebi, amicul poeţilor şi al poeziei. Azi, o ”rara avis”. Căci, cu mult înainte s-au dus mari recitatori-actori. Copilăria mea fu plină de ”Scrisoarea a III-a” uriaşului Vraca. Sau de un Eminescu recitat de Sadoveanu. Avui momente sublime cu poemele spuse, mai recent de Pino Caramitru cu un Dan Grigore sau Johnny Răducanu. Regalurile soresciene al lui Ogăşanu or Tudor Gheorghe. Mălăele… Apoi, regretaţii Poldi Bălănuţă, Ion Marinescu, Adrian Pintea, Ov Iuliu, Pittiş… O, Doamne ce pleiadă s-a dus!? Cu cine te însoţeşti Acolo, întru poezie, prietene! Şi, după tot şiragul acesta de valori tu să fii printre ultimii mohicani ai metaforei? Căci, cine dracu mai recită azi poezii? Unde? Pentru cine? Ei, uite eu, sâmbată, la Mangalia, ca omagiu adus ţie, am recitat poemul scris de mine, care era favoritul tău. ”Suita” dedicată lui Nichita. Am lăcrimat, Sebi! Ştiam că te vei duce, dar tot speram să ne mai vedem. Să ne mai regalăm. Ultima oară, ai recitat la festivalul ”Callatis” - culmea, tot la Mangalia. Erai ieşit din spital după operaţia pe creier, însoţit de două asistente medicale. Tremuram la fiece silabă crezând că, deranjată de chirurgi, memoria te va trăda. Ai dus recitalul până la capăt. Am plâns, parcă presimţind faptul că te vedeam la lucru cu poezia pentru ultima oară, prietene! Am mai vorbit apoi ades la telefon. Te înţelegeam din ce în ce mai greu. Aşteptam cu emoţie să vină 2 mai, ziua ta. Când te-aş fi ascultat recitând, acompaniat de flautul fiului tău, Ionuţ. Nu am mai apucat. Ai plecat. Cu sutele de poeme, bijuterii de recitare, ca nişte explozii de lumină, energie şi frumos. Drum bun, prieten drag!
