Scrisorile lui Stanca: Dragă Cătălin Crişan,
Îți împărtășesc, ca vechi amic și colaborator, o bucurie și o tristețe. Să încep cu ultima. Sunt trist că după lungul mariaj cu Lucia ai dat-o-n bară. Deși, ți-ai mai adăugat un copil. Lucru aparent minunat.
Mă bucur că rubrica mea mea, această ”Dragă…”, care a început chiar cu divorțul tău anterior, i-a supraviețuit. Așa că, după finalul ultimului mariaj, eu îți scriu din nou.
Dragă Cătălin Crișan, eu cred că tu ori nu trebuia să divorțezi atunci. Ori nu trebuia să divorțezi acum.
Aud că, zice presa, secunda ta soție nu a mai putut suporta pasiunea ta declarată pentru poker… Păcat. Deși, mă îndoiesc de faptul că atunci cînd te-a extras din familia ta nu îți știa meteahna.
Căci, de astea avem toți: băutura, femeile, jocurile, timbrele, mașinuțele, vederile și Dumnezeu știe și mai câte, aveam un amic care crește ploșnițe, pe care le hrănea cu propriul sânge, jur! Tu crezi - de fapt, lumea ar crede că - dacă în loc de poker aveai pasiunea timbrelor nu îți neglijai - ca valoare absolută - mariajul în aceeași manieră? În loc de masa de joc unde te benoclai la cărţi, stăteai la biroul tău și te chiorai cu lupa la timbre. Nu, nu asta e! Căci mai tânăra ta doamnă te știa tributar și dependent de acest joc.
Altceva o fi. Dar nu e căderea mea. Nu mă bag. Ce comentez eu e, repet, faptul că prin întâiul divorț și secunda căsătorie ai făcut gesturi degeaba. O lovitură cu aripile-n aer. Ca vulturul Fute-vânt…
Nu te-ntreb dacă te mai întorci la Luci, dacă te mai primește ea, dacă rămâi liber sau altceva. E viața ta, faci ce vrei cu ea. Dar, am așa, ca un amic ce nu-mi ești indiferent, am un icnet de femeie de la țară care cu colțul basmalei în colțul gurii exclamă în mijlocul drumului: Săracu’ Cătălin, și ce băiat bun părea…
George Stanca, pamflet
