Scrisorile lui Stanca: Dragă Adrian Mutu,

Ultima actualizare:

    Adrian Mutu
Adrian Mutu

Te-ai întors iar acasă. De la Guriță, vechiul tău amic, care te-a ademenit la Petrolul, pe care l-a părăsit la timp – că la noi o minune nu durează mai mult de 3 minute…funcție de grația DNA - te-ai dus la un Bogdan Mara.

Mare președinte mare, aflat într-un soi de suferință. Extra-fotbalistică. Căruia dacă-l prind pe la vreun local cu muzică din Tg. Mureș am să-i dedic varianta românească a cântecului feminin care spune: ”Greu e, Doamne, doi deodată să iubești//Floricele dintre spini ca să culegi//Am iubit și mâna rău mi s-a-nspinat…etc”. Pricepi tu? Așa că, din prima ai o problemă tu, nu el. Să ai Tu grijă de bietul Bogdan Mara, călcat de tanc. Pune-l pe șenile, pe rotile, pe picioare, fă-l vertical, că se cam clatină. Și asta, într-un domeniu în care ești expert, academician doctor docent: femeile. Dragostea nebună. Oarbă. Turbată. Tsunamizată. Tu, Adi, care ești la fel de tanchist, îndrăgostit lulea ca proaspăt ginerică. Ce frumoasă o să fie viața la Marosvásárhely! 

O s-o țineți numai în sărbători. Căci veți bate tot. Tu vei da goluri cu nemiluita. Vei da golul etapei. Al săp--tămânii. Al lunii. Al campionatului. Vei reînvia. Mutu-redivivus! Adi-reloaded! Vei fi numărul unu. Vedeta echipei. A orașului. A județului. A țării. Căci, te-a văzut tata Puiu ce talent ești, ce goluri dai, că ești indispensabil la echipa națională. Că fără tine nu se poate. Că ești un talent unic... Nevastăăă, nu-mi mai turna căpșunică de la popa Emil în cana de lut că mă-m--băt și scriu prostii...! Uite ce zic de Mutu aici?!

Și dacă e adevărat? Dacă nu-s prostii și tot ce am visat eu va fi real, nene? Mai poți face minuni? Căci, cine nu ar dori să te vadă ca pe vremuri, plus înțelepciunea de acum, jucând la națională? Tu nu mai ești ”o speranță”.. Esti Speranța! Ultima. Să dai goluri. Pase geniale. Să duci echipa mai departe. Așa cum s-antâmplat cu aceea a lui Hagi. Și Răducioiu. Și Ilie... chiar și Prunea. În SUA ’94. Am mers în sus și a ieșit bine. Ce-ar fi, dragă Adi, să faci tu cu generația-de-după-Mutu, ce n-a făcut generația-Mutu? Dacă te bagă Puiu... Tu te bagi ?! Răspunsul, prietene, e filosofic.

Ține de raportul biunivoc dintre cal și ovăz... 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
profimedia 0869423933 jpg
image
image
image
image
image
image
banner Antonio passarelli png
banner gabriela cristea lena enache png
de niro trump jpg
Medalioane de miel cu roşii a la Chef Jakob Hausmann
maia morgenstern colaj facebook jpg
anisia gafton colaj facebook jpg
banner delia png
oana si mioara roman colaj instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net