Scrisorile lui Stanca: In memoriam Szoby Csech
Eram student şi plecasem în vacanţă spre Poiana Braşov. Este pe acest drum un loc de unde se naşte o privelişte minunată a ţării Bârsei. Unde îndeobşte se opresc maşinile, peisagiştii şi romanticii, îndrăgostiţii.
Ne-am oprit şi noi, grupa de studenţi, ca de obicei. Atunci l-am văzut pe Szoby. Am avut un sentiment de jenă de-a dreptul feminină. Era de o frumuseţe incredibilă. Înalt, blond, ochi de culoare deschisă, musculatură. Zău, nu vorbesc ca un homo, ci ca un estet.
Era un bărbat de o frumuseţe care te face să-l urăşti de invidie. Apoi, să-l admiri, să-l iubeşti ca un bărbat normal. Mereu elegant, mereu în formă. La Athenee Palace, unde se adunau toţi cascadorii lui Sergiu Nicolaescu. Cu Dorel Stavăr, cel pierit în acţiunile de salvare de la blocul Dunărea, de la cutremurul din ‘77. Cu Andy Ştefănescu. Niky Dide. Cu nebunul de Mircea Pascu, nepotolit nici acum, la peste 70 de ani… Ce oameni erau toţi! Inspirau siguranţă. Bărbăţie. Şi libertate. Căci arătau ca-n filme. Aveau voie să poarte barbă şi plete, căci jucau în filmul cu strămoşii noştri, dacii. Îngeri de Lido şi Athenee Palce. Miliţienii mârâiau când treceau pe lângă ei, li se scula foarfeca aia pe care mulţi pletoşi au cunoscut-o, trăind umilinţa tunsului.
Căci nu te tundeau, ”Ce bă, crezi că sunt frizeru tău?”Te ciunteau pe mijloc şi-ţi dădeau drumul. Dar, dă-i în mă-sa pe gaborii roşii…Szoby s-a stabilit la mine-n cartierul post-revoluţionar.
A deschis un magazin de piese auto. Apoi, şcoala lui celebră de o utilitate socială incredibilă. Mai beam câte o cafea pe bulevardul băncilor, crâşmelor şi fiţelor, unde primaru’ Negoiţă a vândut şi spaţiile verzi…Cel mai adesea îşi plimba câinii. Avea doi şi mă miram cum un ”bunic” ca el se putea ţine - era lac de apă - după ei. Îngerul Szoby, frumosul cascador, nu mai este! S-a mai mistuit un mit. Un om de calitate. Un actor. Căci până la urmă, măcar spre finele vieţii, el asta a fost: un actor.
