Giuleştina: SOS, suporterii!
Suntem pe o copcă subţire. Poate că dacă băteam acasă Braşovul nu mai spuneam asta. Dar aşa... Toată munca de la Chiajna, unde ne-am bucurat de un punct s-a dus. S-a volatilizat punctuleţul acela pe care-l luasem. Dar, să pierzi acasă, cu o echipă deloc premiantă, niţel mai dornică de gol, e inacceptabil.
O fi, dar uite că o înghiţim şi pe asta ca puştiul lingura cu untură de peşte... Mai ales că, faţă de jocul moale, clorotic, şi debil de până acum, am avut totuşi o ţâră de dinamism. Asta, să zic, este cea mai vizibilă contribuţie a bietului Rada: că au mai mişcat mumiile... Ceva mai bine. Şi, la ce ne-a folosit? E clar, nu avem cel puţin două lucruri: un vârf penetrant sau măcar obraznic, tupeist. Şi un lider, conducător de joc. Ambele cerinţe erau într-unul singur.
Pancu. Ştiu, e jenant să apelezi la unul ca el, simbolul nostru, dar ni s-a cam lipit cămaşa de spate.
Nu ştiu de ce, meciul cu FC Braşov mi s-a părut capital. Măcar ca prevestire. Căci, ce ne mai rămâne de făcut? Să batem Botoşaniul la el acasă etapa următoare? Să batem CFR Cluj pe Giuleşti? Când, de fapt, vom vedea ce-o să ne mai chinuim până atunci cu moldovenii de la Iaşi şi Piatra Neamţ două weekenduri la rând. Că şi dumnealor sunt în aceeaşi disperare ca şi noi. Practic toate trei cele citate mai sus. Inclusiv CFR care şi ea are o disperare... dar ascendentă. La restul e supravieţuire. Disperare. Foame pe esofag. Sete în gâtlej. Sufocare în branhii.
Sucombare... Mortificare. Câte speranţe mai avem? Şi, totuşi eu unul nebun, idiot, diliu - ziceţi-mi cum vreţi - mai sper. Dacă ne concentrăm, nu zic că îi vom popi pe toţi, măcar la final vom fi cu un loc peste echipa retrogradată. Adică, vom rămâne pe marginea prăpastiei, ne vom uita ameţiţi în jos să vedem unde puteam să fim…
Şi, mai e ceva, am o rană deschisă.Văd că rapidiştii de pripas au început să dispară. La meciul cu Braşov, în ciuda ploii-pretext am fost inacceptabil de puţini. Nu se poate aşa! Chiar am uitat că trebuie să ţinem cu ai noştri? Şi la bine şi la rău? Unii rivali jură ”până la moarte”. Iar noi coborâm la prima staţie şi fugim? Mi-ar fi ruşine... Dar, poate că e mai bine cantitate, decât calitate, vorba lu’ Lăpuşneanu... ?
