Dragi handbaliste Olimpice,
Dacă erați echipa de fotbal-masculin și veneați de la Olimpiadă cu actualele rezultate, vă porcăiam de nu vă spălați o lună. Așa, cu toate resentimentele înăbușite-n suflet și condei, reprimate brutal, căci mă presau, mă voi comporta pecum o Doamnă.
Da, fiindcă în materie de politețe sunt mai mult decât un Domn…Da!, sunt o Doamnă… Căci, Doamnele mele, e greu să suporți uneori niște dezamăgiri acolo unde crezi că nu le vei avea niciodată. Cu atât mai mare devine vorba dlui Jenei, deloc filozof, dar înțelept: ”Să nu-ți faci iluzii ca să nu ai deziluzii…”. Adică, zic eu acum, cum să-mi fi făcut iluzia că veți bate la scor Angola, când a fost invers? Dar…sunt o Doamnă…Cum să-mi fac eu iluzia că veți bate Norvegia, când pe voi v-a bătut Angola?
Ce e cu domniile voastre, doamnelor? Una sunteți ca echipă în Europa competițională, alta la orice Olimpiadă…Cristina Neagu, pe care o consider o ”Messi” a handbalului, așa cum pe Gațu îl vedeam un Pele, n-a prea fost ea. Deși a punctat, dar nu cât ne trebuia. Și, nu din vina ei, ci al contextului. Al coechipierelor. Arbitrelor rusnace. Am văzut-o cum plângea la finele jocului cu Norvegia. Căci ea și numai ea, uriașa vedetă-talent, Luceafărul Handbalului, a avut de pierdut. Celelalte fete, mai puțin.
Cristina termină o carieră de jucător în mod rotund, nu colțuros. Are o vârstă și o serie de accidentări. Ea merge ca formă implacabil în jos, fenomen hărăzit în general vieții… Nu sunt supărat pe dumneavoastră, ci pe soartă, Doamnelor. Nu vă mai critic sunt… o ”Doamnă”… Pe voi vă iert tot așa precum, precât v-am iubit, adulat după atâtea victorii. Dar greșelile voastre – de ce, domnule? de unde vin ele?! – nu pot fi iertate, fir-aș o Doamnă! Să fie de vină antrenorul, - care oricum e viitorul ”ex-” - că nu a ales bine lotul? Că nu l-a folosit în luptă corect? Că a abuzat de scoaterea portarului; cele două goluri încasate cu poarta goală, dacă nu erau, poate băteam noi la un gol diferență…? Apoi, cum am pierdut noi cu Angola, că de aici ni se trage? Cum?...că-s o Doamnă, Doamnelor… Și de ce v-ați trezit când era prea târziu. Și, mă iertați, am mai avut o umilință, că nu era destul. Auzi, să ajungem noi la mâna Angolei?! Dacă bătea ea Spania ne calificam noi. Unde suntem Doamne? Ce rușine, ce umilință…Doamnelor!
