Draga Simona Halep,
Insuccesele tale din ultima vreme nu mă îngrijorează. Mă întristează… Ai apărut brusc, de ce nu ai dispărea la fel? Deși, eu nu cred în varianta asta, ci doar pun în discuție variantele posibile. Destule. Una dintre ele, cea mai resemnată, superstițioasă de-a dreptul, ar fi aceea că Dumnezeu a vrut ca tu să fii mare doar atât timp. Atât însă, financiarmente grăind, cât să mai trăiești încă două vieți normale, ca înainte…
A te supăra pe Pronie ar fi o mare greșeală. Pronia suntem noi… Numai dacă te-ai gândi cât ai avut în contul din bancă la primul tău meci și cât ai acum și nu-s motive de îngrijorare. Dar eu nu judec niciodată cu această măsură. Banii. O găsesc meschină, îngustă, nedemnă. Chiar, mi se pare indecent ca abordare subiectul. Și mă bucur că nu sunt eu primul deloc, cel care a inventat nesimțirea asta. Să întrebi omul cât câștigă la turneul X; ce valoare are contractul cu; cât ai luat acolo…etc. Mă rezum la valorile de simbol peren; la tot ce ține de gloria reală; la aceea care rămâne-n anale, statistici și-n memoria colectivă.
Cine a-ntrebat-o vreodată pe Nadia Comăneci câți bani are ea în bancă? Nadia, ființa care oriunde se duce pe glob nu poate face doi pași fără să fie recunoscută și acum, la ani buni de la acel 10 de aur. Astea, zic eu, fata mea, sunt de neprețuit. Și tu, le-ai atins deja iute, fără mare efort aparent. Că muncă pe dedesubt e cât cuprinde. Ți-ai atins un prag imens al celebrității. Poate că Dumnezeu ți-a pus în mână un mosor, o papiotă cu ață și a zis să mergi înainte până se termină ața! Uite că poate ața divină s-a terminat …
Dar, dar, dar!, eu refuz să cred în asta. Fiindcă ești același om ca și răs-alaltăieri, cu aceeași pregătire. Ba, și cu mai multă experiență. Aici, la moral, s-a schimbat ceva. Ai început fiind o fetiță dârză, acum ești o femeie ambițioasă. Mai caută, mai observă și o să-ți găsești singură butonul care să te readucă-n față. Prea ai pierdut meciuri banale ca să fie ceva cronic, nu se poate! Cred că frâna ta e în moralul tău, în partea aia care ține de psihic. Căci repet, joci același tenis ca și la începutul tău glorios. Dar moleșit. Privește-te înlăuntru, Simona, caută și vei găsi. Eu unul - și nu sunt singurul - am răbdare și înțelegere. Dar și tu trebuie să ai așa ceva. Să nu-ți tragi singură preșul de sub picioare. Răbdare!
