Dragă Lucian Bute,
Nu sunt supărat pentru înfrângerea ta. Căci, nu că sunt supărat. Sunt foarte supărat. Umilit, ca român.
Supărarea mea de acum nu e musai de la tine. E de la ”Ghinionul Românesc 2017”. Deja instituționalizat la nivel prezidențial. Nu zice cucuveaua aia blondă mereu: Ghinion!? Popor fără noroc! Soarta – mare fleoarță, ‘tui mama ei! Blestemul de a fi român! Sigur, că soarta o mai face și Omu’. Când iese, el, ca șarpele-n drum. Or, în piață… Atâtea mici bucurii mai aveam și noi, la sport. Că la altele…? La tenis s-a cam dus totul și la băieți, și la fete. Halep se menține pe locul 4 mai mult din conjuncturi, mereu are probleme de sănătate. Ghinion! Și acum, mai vii și tu în toi de zori și ne omori cu KO-ul tău nenorocit! Ai explicat, ai ieșit în public, ai zis cum e cu pumnul surpriză. Bravo, ești bărbat, nu te-ai ascuns; elegant gest, sincer să fiu! Preferam să te ascunzi de lume, dar să-l fi bătut pe columbian…Bute, tată, mă uit la box de o viață, mai lungă destul decât a ta. E ca viața - unu la unu. E barometru. Nu mai poți… fiindcă nu se mai poate. Aici, nu e ca portar la fotbal să te-apuce strănepoții pe teren ca pe Iașin, Gigi Buffon sau Burebista... Nu e nici ca la handbal - fete unde văd că pe la 35 de ani se maturizează. Aici, doar un pumn te poate zgudui fatal. Definitiv. Eu în locu-ți nici nu aș mai încerca încă un meci după ce ai pierdut patru. Și, mai ales, după ce ai câștigat atâtea; după ce ai avut Gloria unui erou român - și canadez - adulat, divinizat. Las-o așa, te rog eu! Nu fărâma și ultimul ciob spart din tabloul tău de fostă glorie…Nu călca fotografia. Te rog, eu…La prima ta înfrângere am fost extrem de nervos, am scris tare urât despre tine. Lucru pentru care mi-am luat-o la telefon de la un Golan din preajma ta, care m-a făcut ca la ușa cortului… de unde provenea și el...Bine că l-a potolit DNA-ul. Și acum îmi cer scuze pentru ieşirea aceea, dar pe atunci mai credeam în tine. Acum nici nu am mai făcut efotul de a-mi pierde noaptea ca să văd un meci dezastruos pentru români. Parcă știam, dar știam, intuiam, bănuiam că vei pierde… onorabil. La puncte. După o luptă strânsă. Nu așa printr-un KO fulgerător, cam ca acelea pe care tu le făceai pe vremuri. Nu știu chiar de ce mai continui? Deși ai un exemplu în fașă care și el s-a tot codit – Moșu. De ce să te avânți în penibil. Bătrâneţea e-n legile firii.
