Dragă Florin Călinescu,
Mă gândeam, în timp ce vizionam ”Românii au talent”, unde, chiar dacă ce vedeam nu era aşa de tare, şi, unde chiar dacă nu ”zvântaţi” totul ca rating pe republică, totuşi… rămân replicile, faptele tale. Am această rezervă secretă - dacă nu diger ce văd la RAT, mă bucur de tine. Deşi, nu ne ştim de două zile. Ci din vremea când colaboram la SLAST-ul lui Cristoiu. Anii ‘80. Căci, ai cochetat şi cu literatura. Şi cu jurnalismul. Erai şi personaj popular într-un serial istoric românesc de succes, atunci. Apoi, ai făcut şi regie la TVR. Comperaj productiv la Matinalul PROTV, care te-a consacrat şi fixat ca actor. Scârbos la început, ultra-carismatic la fine… Te-am văzut şi-n câteva spectacole. La Teatrul Mic. Şi Foarte Mic. Pe scândură. Dar nu e de uitat spectacolul politic ”Chestiunea zilei”. Un soi de ”fierăria lui Iocan”. Era Unic. Maxima talentului tău actoricesc şi regizoral, a capacităţii de improvizaţie. A făcut vogă. Şi şcoală. Şi azi mai culegem aşchii. Ai dat colegilor o pită pe ani buni.
Păstrând proporţiile, ne asemănăm, cumva. Şi eu mă plictisesc repede de ceva şi schimb. Dar nu fac nimic de mântuială. Am pornit-o de la…student de profesie, apoi ing de: execuţie, producţie, investiţii, proiectare, ingi-princi... Acum, ziarist, poet, scriitor, epistolar, moralist, poet când am hambaru plin şi…rapidist pe viaţă! Ne asemănăm la pasiuni, gusturi, umor… Explicaţia - suntem Tauri…Tu, 26 aprilie, eu, 7 mai….la cam 9 ani. Slăbiciunile tale îs şi ale mele.
Lumea a fost impresionată că ai fost surprins plângând la locul de muncă. Eu nu. Căci mă//te//ne cunosc… Dincolo de necazurile omeneşti ce se agaţă ciulinar de biografie, Taurii au o sensibilitate excesivă. Am un fost amic din Vâlcea - Cancer, de zodie… - care râdea de mine, fiindcă plâng foarte uşor. Şi pentru asta dromaderu’ m-a ivitat de pe acum la înmormântarea lui… De parcă plânsul ar ţine de voinţa plângătorului, şi nu de ceva incontrolabil. Nu pricepe, bietul animal, cum e cu plânsul spontan. Da, tu eşti actor. Poate căţi-ai reglat mecanismul plânsului. Şi totuşi…iată-te…vineri! Îţi fac o mărturisire. Ca şi la ”Surprize, Surprize” (de unde o iubesc pe Divă, după ce am urât-o că mă făcea să plâng), aici, cu toate dramele expuse, ca să nu fiu de râs, le folosesc pro-domo. Le caut. Programat. Plânsul ca terapie. Da, la ”Românii au Talent” plâng! Deliberat. Am observat însă că sunt destui ”fraieri” ca mine - tu faci, excepţie, Maestre… - care plâng exact la aceleaşi chestii, la aceiaşi excitanţi... Numai eu şi burlăcia-mi solitară ştiu cum făceam lacrimo-terapie. În solitudinea apartamentului cvsi-mobilat din Militari, ascultam redundant ”Hotel California” cu Eagles… Spre deosebire de colega mea dragă Alina, pe mine lacrimile tale nu m-au surprins. Şi Taurii plâng, nu-i aşa?
