Dragă Elena Udrea,
Un „jurnalist” reputat ziceți că zice că sunteți „paţachină” (târfă – pentru cine nu ştie ce înseamnă cuvântul. Nota Voastră …), incultă şi maimuţă care se suie în copac”.
După mintea distinsului „ziarist”, ar trebui să „ajungeţi pe viaţă în cea mai infectă puşcărie”. Nu mă interesează cine e ziaristul. Dar nu știe ce e o pațachină. În nici un caz nu e o femeie ca dumneavoastră… Apoi, mă deranjează ceva. Limbajul. Virulența.”Uite cine vorbește”!?, ar zice unii. Da, eu care am scris pamflete virulente contra atâtor politicieni, până m-am săturat. Dar… era la început când ne bucuram excesiv de libertate; când am crezut ”că totul se poate…” cum spunea Păunescu. Dar a venit și faza a doua: ”și, ce se mai poate, când totul se poate?”. Ajuns aici te ia o lehamite de tine, cel care ai fost. O jenă. Și consideri acest derapaj ca pe un exces din adolescența meseriei. Nu se pune. A folosi azi expresii tari împotriva unui om, unei nonficțiuni, mi se pare regres profesional. Mie-mi e simpatic cel presupus a fi spus ce a spus; are o doză de nebunie; are niște frustrări reale, dar e un luptător care va obosi... sau va ceda nervos trăind în război permanent... Și cu dvs eu am fost virulent, luat de primul val popular care vă contesta, demoniza, vă cobora ca ființă și ca femeie. Or, aici la Femei, eu am altă grilă de judecată. Total subiectivă. Romantică. Urăsc revoluționarele alea grase, nefu, cu elan muncitoresc, mustăcioase, seboreice, asudate, cu autostrăzi de hormoni prin vene. Sau slăbănoagele șnur, fărățâțefărăcur, tuberculoase, anorexice, isterice, cu voci înalt-metalice stridente. Nu faceți parte din vreo categorie… Sunteți estetică, sexoasă; ”țapănă”, ”bună” cum zice golanu’ devorator dă gagici… Oricât v-aș urî că v-ați apropiat de dușmanul care a încercat să mă distrugă , și parțial i-a ieșit - înmuia-i-s-ar discursul … - eu nu vă pot ura să ajungeți ”în cea mai infectă puşcărie”. Fiindcă, plec de la iubire și nu de la ura viscerală, patologică. Când mă uit la o femeie frumoasă nu pot să urăsc, mă tulbur. Natuel slab deh… Când Milady de Winter a fost ucisă, am plâns. Aveam 10 ani. Unii văd numai sexul, nu și complexul. Animale. Pe final, colegului, un sfat din categoria filosofică ”ceea ce este, este, ceea ce nu este, nu este!”: monșer, decât să urăști, mai bine iubește…
