Dragă Aura Urziceanu,
Din tot florilegiul de soliste de muzică - nu de operă... - ești briliantul României din sec XX. Nu cred că mă poate contrazice cineva decât din rea voință sau invidie. Și, ai avut adesea acasă astfel de ostilități.
Îmi amintesc de câte ori te-au ”ras” de la premiu la Mamaia. Noroc că tu, talentul tău și vocația, i-ai păcălit un pic, ai evazionat problema și ai ales jazzul. Ai făcut carieră cu marele Jancsi Körösi, ai bobocit cu el, dar vocea ta era cum spun, un briliant. A doua din lume după peruvianca Yma Sumac, cu ambitus de aproape 4 octave. Iar tu aveai//ai? trei octave și o cvintă. Mă rog, ăsta record, dar talentul și munca sunt bașca...
Evident, cum spuneam, tu nu te-ai afirmat în țară. Ai semnat un contract și te-ai stabilit finalmente - și azi - în Toronto - Canada, apoi te-ai căsătorit, ai un copil și gata, ai optat ȘI pentru România. Pe care ai reprezentat-o peste tot cu cinste...Imi amintesc, nu mai caut în ziare - ai luat mai multe premii la Knokke Le Zoute la un soi de festival mondial. Am și acum poza ta. Ravisantă, în mătăsuri albe, și cu o burtică mare, căci erai pe aproape să naști. Ai luat și cupă Intercontinentală, ai luat tot. Eram pe atunci alături de tine. Căci am și eu fler la valori. Am povestit cum m-am dus la Marius Dragomir Kassay...Te-am căutat la adresă, am dat de urmele tale, de rude, apoi ți-am scris. Relația a fost urmată de un articol laudativ de palmares. Era un curaj să publici ceva despre cineva care se credea rămas. Numai că atunci, 1970, cenzura nu ajunsese criminală. A fost un noroc. A urmat revenirea în țară, concertele de la Sala Palatului cu Ron Rully, soțul tău la tobe, și cu Richard Oschanitzky - muzician foarte prețuit de tine - la pupitru. Țin minte că Ron ca să se ferească de pirateria Radio, care putea utiliza înregistrarea moca - erau anii 70 la noi, nu și la canadieni... - aranjase cu Richy să converseze mai tot timpul spre microfoanele radio. În sală nu se auzea, dar pe înregistrări, da. Așa că banda era imperfectă...Amintiri despre tine - cu duiumul, am scrie o carte. După revoluție însă la noi muzica și jazzul s-au degradat și lipsit de greutate. Punct.
Îmi mai amintesc că începusei o serie de concerte de Crăciun. Pe cel din ’89 l-ai ratat, când ne-a prins la Polivalentă Revoluția în plin spectacol. Eu eram prezentatorul când venea câte un securist să-mi spună să trimit acasă spectatorii care lucrau acolo. Am mers după la mine acasă și am sunat la Timișoara la Ionel Marchiș a cărui soție mi-a spus totul - se trăgea de-adevărat. Ai urlat chiar amuzant pentru situație: Vai, concertele mele. Și cam asta a fost. Concertele tale nu s-au mai ținut niciodată, într-o Românie schimbată. Ce a fost, a fost. Oricum rămâi Privighetoarea cântecului, cea mai mare voce din istorie atât la jazz cât și la muzică ușoară. Ești un fenomen rarissim. Ce zic eu? Unic! Și vei rămâne așa în toată istoria muzicii...
