Dragă Antonia Dimitriu,
Fiică a Marinei Scupra, a lui Dan Dimitriu. Fără vreo urmă de altă interpretare, tendențioasă, răutăcioasă m-a zguduit atitudinea ta față de moartea mamei tale. Mama ta! Pe care nu o numești mamă. Și, culmea!, te înțeleg. Aici, îți jur, totul seamănă cu soarta mea. La mine, vinovatul era tata. El ne-a părăsit, pe mine și pe mama. Nici eu nu l-am numit tată.
Dar, când am ajuns să am o familie, copii, am fost obligat să le arăt pruncilor pe adevăratul meu tată. Măcar ca gest statistic... Așa, am avut relații civilizat-distante cu tatăl în ultimii lui ani de viață. Nu se făcea să-l numesc tată. Așa am considerat eu. Și acum, la peste 20 de ani de la moartea sa.... Dar aici vorbim despre tine... Ai perfectă dreptate să te superi pe faptul că mama ta s-a despărțit de tatăl tău. Ai dreptate să ții cu ”victima” , care e tatăl tău, deși cazuistica e de-a dreptul inversă-atașamentul față de mamă predominând. Dar, dincolo de eventualele neînțelegeri dintre părinți, - care era treaba lor exclusivă, nu a ta - mama ta este, era Mama Ta, Antonia! Ești destul de mare ca să-nțelegi ceea ce eu, într-un spirit mai glumeț, am definit ce înseamnă ”să te calce trenul”. Să-ți pierzi rațiunea, din dragoste vinovată. Și mama ta a pățit acest accident. S-a îndrăgostit, a ”călcat-o trenul” și a uitat de tine, și de sine, de familie, de tot. E greu s-o înțelegi, mi-e greu mie să-ți induc acest punct de vedere. E o fatalitate. Un trăsnet. Un blestem al iubirii. Implacabil. Dar dacă nu o înțelegi, creștinește este ca acum când nu mai este să o ierți. Să spargi, disipezi valul acesta uriaș de ură care te stăpânește și să ierți. Repet, nu mă bag în viața ta, dar îți dau un sfat ca de la un alt tată al tău. Știu..., sau nici nu știu cât de mult te iubește Dan, dar revin cu același truism: mama ta este mama ta. Cred că așa te sfătuiește și Dan.
Uite, Antonia, l-am iubit pe tatăl meu vitreg mai mult decât pe mama (!), dar când trec și pe la celălalt, sângele meu strigă; adesea îl înjur - da, la mormânt! - îl înjur, apoi îl iert. Ce vină am eu că el a fost așa?! ”Vezi, egoistule, eu nu sunt ca tine, te iert”. Dacă nu te vei “împăca”, să zic așa, cu mama ta, lucrul acesta te va arde. Te va frige toată viața ta! Să nu crezi că ți-am dat sfaturi. Doar ți-am împărtășit din experiența nefastă a vieții mele. Cam aidoma cu a ta...
P.S. Dle Pleșu, ați supralicitat valoarea artistică a numitului videoclip ”Despacito”. Care e doar una comercială. Peste 3 miliarde de audieri! Dar Despacito nu se adresează gândirii metafizice ci, datului din cur...
