Dragă Adrian Daminescu,
Pe data de 2 octombrie fu cam înghesuială la rubrica evenimente, nașteri. Abia azi ţi-a venit rândul. Cu întârziere. Tu, vechiul meu prieten. Nu mai știu dacă… și eu, al tău. După ani în care nu ne-am mai văzut, sunat, căutat… Ba, după un articol despre tine, aflu că te-ai și supărat? Așa că acum scriu reținut. Dacă te supăr iar… când dracu’ ne mai împăcăm? Mi-au rămas amintiri plăcute. Din vremea când tu cântai la Constanța, la Nicu Terzi și stăteai acasă, iar eu eram la mare. Făceam Festivalul berii-Mamaia. Aveai o curte umbrită; o masă mare la care stăteam, vorbeam, consumam. Un studio de imprimări la parter…
Mi-e dor și acum de curtea ta. Te păzeau doi bodyguarzi: unul brunet, solid și altul slab, micuț, campion, care, ”dădea palme cu piciorul!”. Fiul meu era înnebunit după ei. Deh, modele de bărbat pentru un copil. Erai înconjurat de prieteni cu preaplin. Mama ta era mereu cu noi. Gătea magnific. Nu cred că te-am prins într-o eră mai fericită. Mi-e dor de vremile alea…Apoi, am pierdut firul. Nu ne-am mai văzut deloc… Viața desparte și unește destine. Mi-am explicat dispariția din cerc: valurile vieții… Și ai avut destule valuri.
Ce m-a interesat, durut, e diminuarea interesului tău pentru cariera de solist. Cu vocea ta. E drept că gustul pentru o muzică bună s-a cam dus. Re-dus… Se poartă simplismul imbecil și sexysmul de nuditate agresivă… Ai defectul să posezi o voce extraordinară. Dar cine mai ascultă așa voci, azi? Românii din Israel. Exilații bătrâni și nostalgici. Au venit peste voi - tu, Cotabiță, apoi Mădălina, două generații - v-au curățat. V-au ras de pe liste. Nu concerte, nu imprimări. E vremea divelor contrafăcute: voce? Nek! Să fie țâțe, craci, buci, hectare de decoltee, bulănele la vedere, chiloțăreli. Gesturi lascive, priviri cu penetrări adânci, ambalajul sexy. Sau băieței efeminați, cu pielea fină ca un cur de bebeluș. Și, mai ales, ”marii” impresari, foștii cărători de scule, speculativi, cu cultură frugală - cât un sandviş cu brânză de capră…V-au curățat ca-n filmele lui Nicolaescu. Nu ați reacționat. Nu v-ați bătut. Ba, v-ați sinucis prin Mădălina. Pe ea, pe voi v-a ”ucis”, vă spun eu, agresivitatea și noncultura acestor căpușe. Și marea vină a acestui popor, primitor până la prostie, cu nonreacția la invazia manelelor.
La mulți ani frumoși, Adi!
