Viziru a rămas fără principala sursă de venit, după accidentul de la «Ferma Vedetelor». «Încă mă doare mâna tăiată, nu pot...» FOTO EXCLUSIV

Ultima actualizare:

    Augustin Viziru a fost operat  în urmă cu o lună şi jumătate
Augustin Viziru a fost operat în urmă cu o lună şi jumătate

Augustin Viziru (34 de ani) a vrut să împuşte marele premiu de 50.000 de euro, la ”Ferma Vedetelor”, însă, la ultimele probe, din neatenţie, şi-a secţionat cu toporul tendoanele mâinii stângi. A trecut de atunci o lună şi jumătate, însă actorul tot nu se poate aşeza la masa de poker sau de biliard, concursuri care-i asigură, de doi ani, traiul de zi cu zi.

Ziua de 30 mai 2015 s-a dovedit a fi una nefastă pentru actorul de telenovele Augustin Viziru. Accidentul suferit pe platourile de filmare l-a băgat direct în sala de operaţie, însă nici acum nu-şi poate folosi mâna stângă. El a povestit, pentru Click!, despre necazurile prin care trece: „Sunt încă în recuperare şi mai am mult până îmi voi reveni. Nu ştiu când voi participa la primul campionat de poker, nu mai zic de unul de biliard. M-am apucat de exerciţii şi acum abia îmi pot mişca degetul, dar mă doare şi încerc să nu-l forţez prea tare”. Dată fiind situaţia, el nu poate câştiga un ban nici din alte colaborări: „Nu se mai fac telenovele sau seriale de televiziune, nu mai sunt bani pentru astea. În schimb se fac tot felul de reality-show-uri iar eu momentan sunt în pauză pentru că nu mă pot mişca lejer”, ne-a mărturisit el. Surse Click! susţin că Augustin ar fi fost solicitat să participe şi la reality show-ul „Super Trip”,  care debutează azi la PRO TV. Augustin ar fi declinat oferta nu numai din cauza problemelor de sănătate, ci şi din cauza onorariului, deloc pe măsura efortului pe care ar fi trebuit să-l depună.

De doi ani trăieşte din jocuri de noroc

Augustin Viziru s-a reorientat după ce n-au mai fost fonduri pentru telenovele, înregistrând rezultate spectaculoase la concursurile oficiale de poker şi de biliard: ”Dacă fac o balanţă sunt mult pe plus, din jocul de poker, iar în ultimii doi ani, chiar am trăit din asta. Mi-a mers destul de bine”, a declarat el, pentru revista Casino.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Nicolae Ceaușescu (©„Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 184/1977)
image
image
image
image
image
image
instagram (3) jpg
FotoJet (11) jpg
cary grant jpeg
1 florin piersic png png
FotoJet (4) jpg
oana roman judecatoare jpg
andreea marin mama colaj instagram jpg
iulia vantur colaj instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net