Virgil Ianţu, 7.500 € ca să "vorbească" precum un ursuleţ

Ultima actualizare:

    Înainte să-i dea voce lui  Blinky Bill, Virgil Ianţu  s-a întâlnit în Australia  şi cu un koala adevărat
Înainte să-i dea voce lui Blinky Bill, Virgil Ianţu s-a întâlnit în Australia şi cu un koala adevărat

Fosta vedetă de televiziune revine în prim plan, de data aceasta în atenţia picilor. Vocea lui Virgil Ianţu (44 de ani) a fost folosită pentru a-l dubla pe simpaticul ursuleţ Blinky Bill, din pelicula de desene animate "Blinky Bill: Koala cel poznaş", care va avea premiera în cinematografele din România pe 2 octombrie.

 Sursele Click! spun că Ianţu ar fi primit un onorariu de 7.500 de euro pentru prestaţia lui.

„Eu transform un dublaj de desen animat într-o joacă. Dacă mă vedeţi în studio, mă veţi înţelege. Blinky Bill e cel mai energic personaj pe care l-am întâlnit. Datorită lui am ajuns în cele mai îndepărtate locuri şi am slăbit cât într-o lună de sală. Am fugit, am suferit, am urlat, am plâns şi am râs. Aşa arată viaţa personajului Blinky Bill”, a povestit Virgil Ianţu pentru Click!

Vedeta a avut ocazia de a se poza şi cu un koala adevărat, atunci când a fost în Australia, în vacanţă, unde s-a îndrăgostit de aceste superbe animăluţe. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Furnici jpg
image
image
image
image
image
image
banner dana roba png
cezara dafinescu  jpg
irina shayk jpg
florin piersic facebook jpg
banner Ileana Stana Ionescu png
hyvlș jpg
image png
Ramona Manole jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net