EXCLUSIV VIDEO Otilia "Bilionera", tratată regeşte de turci, în noaptea de Revelion

Ultima actualizare:

    Otilia Brumă este adorată de fani în TurciaFoto: Arhiva personală
Otilia Brumă este adorată de fani în TurciaFoto: Arhiva personală

De câteva luni piesa "Bilionera”, interpretată de Otilia, este foarte ascultată în Turcia şi nu numai. Tocmai de aceea tânăra care cântă piesa tocmai s-a întors din Istambul, unde a cântat de Revelion şi unde s-a simţit ca o regină.

Anul trecut a dat lovitura cu piesa "Bilionera”, care este foarte ascultată peste tot în lume, din Grecia, până în Albania, Italia şi Turcia.

În aceasta din urmă, Otilia este adorată de fani şi se poate spune că este una de-a lor, având în vedere că este tot mai des invitată să susţină concerte de 35 de minute, pentru care este plătită cu peste 10.000 de euro. Utimul mare astfel de concert a fost în Istambul, în Turcia, de Revelion, căci a cântat în locaţia Feriye Lokantasi, una dintre cele mai selecte.

După cele 35 de minute, în care a schimbat două ţinute extrem de sexy, Otilia Brumă (22 de ani), pe numele ei adevărat, a onorat alături de echipa ei o altă invitaţie. Solista şi prietenii ei au plecat la hotelul Hilton, unde mai cântase în luna decembrie şi unde s-a simţit foarte bine. Acolo a fost asaltată de fani pentru poze şi a cunoscut şi câţiva actori din serialul “Suleyman Magnificul”, care petreceau la trecerea dintre ani.

Otilia Brumă este foarte des solicitată să cânte în Turcia
Otilia Brumă este foarte des solicitată să cânte în Turcia

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
florin piersic facebook jpg
image
image
image
image
image
image
banner Anamaria Ferentz png
Banner Prodan Reghe Ferrari
irinel columbeanu jpg
Justin, Hailey Bieber divorț jpg
Florin Piersic scaled e1692821158751 jpg
banner mihai albu png
radhu cumbia jpeg
Gheorghe Visu (State de România) şi Carmen Tănase (Flăcărica) au fost soţi timp de şapte ani, în ”Regina” şi în ”Inimă de ţigan” jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net