Victor Slav a spus «pas» televiziunii

Ultima actualizare:
Victor Slav (34 de ani) a plecat de la șantier la ora 16.00
Victor Slav (34 de ani) a plecat de la șantier la ora 16.00

A debutat ca fotomodel, s-a făcut cunoscut la emisiunea ”Vara Ispitelor”, apoi a prezentat Vremea, timp de 14 ani la PRO Tv. De ceva timp încoace, Victor Slav (34 de ani) a renunţat să mai apară “pe sticlă” şi s-a hotărât să facă ceva mai serios şi mai bănos.

Surpriză sau nu, fostul iubit al Andei Adam este afacerist! Din vară, Slav s-a asociat cu o brunetă cu state vechi în domeniu, care a reuşit să-i dezvolte flerul de ”biznismen”, aşa că împreună şi-au făcut o firmă de construcţii.

Blocul construit de vedetă și asociata lui e în sectorul 4
Blocul construit de vedetă și asociata lui e în sectorul 4

”Victor are o firmă de construcţii cu Alina Marulis. S-a apucat de lucruri serioase şi îi este foarte bine aşa. Nu a mai ieşit pe la evenimente, nu a mai apărut pe la tv, pentru că apariţiile acestea nu-l mai avantajează deloc”, a povestit o persoană din anturajul lui Slav. Noul job îi ocupă tot timpul fostului protevist. Zilele trecute, fotoreporterii Click! l-au surprins în timp ce ieşea dintr-un bloc pe care-l construieşte în sectorul 4. Extrem de conştiincios, Slav a plecat de pe şantier la ora 16.00, vizibil obosit.


    Blocul construit de vedetă și asociata lui e în sectorul 4
Blocul construit de vedetă și asociata lui e în sectorul 4

Îmbrăcat lejer, patronul Slav a intrat în firmă cu actele la purtător. Prietenii acestuia spun că se pricepe la afaceri şi-i merge foarte bine, deşi el a mai încercat şi o afacere cu flori, pe vremea când era cu Anda Adam. Atunci nu i-a mers. Poate acum are mai mult fler!

S-a împăcat cu Bianca 

După ce au divorţat cu surle şi trâmbiţe, Victor Slav şi Bianca Drăguşanu se pare că nu pot sta unul fără celălalt. Roşcata şi fostul prezentator al rubricii meteo s-au împăcat de câteva luni, şi-au făcut vacanţele împreună şi s-au mutat împreună. Şi Bianca i-a urmat exemplul lui Slav şi este o apariţie din ce în ce mai rară pe posturile de televizune. Sexoasa roşcată se ocupă de afacerea ei cu haine. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Persoană care trimite mesaje pe Whatsapp Foto Pixabay
image
image
image
image
image
image
92f0a716 3d25 49fe 9a40 fbfef5803f44 jpeg
Banner Andreea Raicu
sanziana negru si stefan floroaica jpeg
chrissy teigen rochie profimedia jpg
sofia vicoveanca jpeg
Florin Piersic scaled e1692821158751 jpg
Un singur lucru nu i-a fost pe plac Anamariei Ferentz, spectacolul Carmen pus în scenă la Opera din Viena
cub andreea balan png
image
actualitate.net
image
actualitate.net