Valentina Pelinel, în faţa unei decizii grele! Dilema prin care trece

Ultima actualizare:

    Valentina Pelinel va avea un băieţelFoto: arhivă personală
Valentina Pelinel va avea un băieţelFoto: arhivă personală

A mai rămas puţin până când Valentina Pelinel îşi va strânge în braţe bebeluşul. Însărcinată în şapte luni, blondina nu a acuzat probleme deosebite până acum. Deşi a intrat în trimestrul al treilea, vedeta este o graviduţă foarte activă.

Ea şi-a făcut apariţia, la sfârşitul săptămânii trecute, la inaugurarea unui restaurant, din centrul Capitalei, eveniment la care a primit sfaturi de la tinere mămici şi a vorbit de câteva ori cu „bebeluşul poznaş”, scrie www.ziarulring.ro.

Valentina Pelinel acordă o atenţie deosebită sarcinii (mai ales că ea a fost născută la opt luni), face sport, dar nu se dă în lături nici de la petrecerile mondene. Modelul a vorbit deschis despre sarcină, însă a recunoscut că încă mai are mici probleme nesoluţionate. "Mă simt bine şi abia aştept să îmi cunosc băieţelul. Am oameni în jurul meu cu care mă sfătuiesc în privinţa deciziilor pe care le iau pentru bebeluş. Legat de vaccinări, deşi se vehiculează atâtea lucruri mai puţin bune, nu am luat încă o decizie, dar cert este că mă voi gândi serios la asta. Voi face tot ce cred că este mai bine pentru bebeluş", a spus Valentina Pelinel pentru aceeaşi sursă.

Pe toată durata evenimentului, ea a ascultat sfaturile primite de la medicul dermatolog Mirela Miertoiu, care are gemeni în vârstă de doi ani. Cele auzite au făcut-o pe Valentina să îşi dorească şi o fetiţă, mai ales că vârsta îi permite.

Alina Borcea a plecat cu copiii în America

Valentina Pelinel pare să aibă cale liberă spre inima fostului acţionar dinamovist, soţia acestuia părăsind România săptămâna trecută. Alina a plecat în America împreună cu copiii săi după ce se pare că a ajuns la o înţelegere cu Cristi Borcea. La aeroport, ea avea foarte multe bagaje, semn că nu se va întoarce prea curând în România. La scurt timp după plecarea Alinei la Miami, Valentina l-a vizitat din nou pe Borcea la penitenciar.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
horoscop png
image
image
image
image
image
image
nin dobrev jpeg
banner Rica Raducanu
politie SUA foto Unsplash
Mădălina Ghenea, Cannes 2023, Getty (1) jpg
banner irinel columbeanu png
sebastian stan colaj instagram jpg
katy perry american idol jpg
11423907 10204418317040327 313639540878444313 o jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net