Ultimii ani din viața lui Albulescu, marcați de boală și moartea soției

Ultima actualizare:

    Mircea Albulescu (4 octombrie 1934 - 8 aprilie 2016)foto: Eduard Enea
Mircea Albulescu (4 octombrie 1934 - 8 aprilie 2016)foto: Eduard Enea

Mircea Albulescu a murit în noaptea de joi spre vineri (8 aprilie), la Spitalul Floreasca, unde fusese internat cu probleme cardiace. Avea 81 de ani, iar ultima perioadă din viața sa fusese marcată de problemele cardiace și de pierderea femeii care i-a fost alături timp de 50 de ani.

Ca o presimțire sumbră, Radio România Cultural a difuzat chiar în orele în care marele actor se zbătea între moarte și viață piesa de teatru radiofonic „Hagi Tudose”, înregistrată în 1987, cu Mircea Albulescu în rolul lui Tudose. „S-a prăpădit nenea Tudose”, strigă în final nepoata lui Hagi Tudose. Doar câteva ore mai târziu avea să iasă din scena vieții și cel care a interpretat atât de memorabil acest rol. Pe un pat de spital și poate nu așa cum și-ar fi dorit și l-a implorat pe Dumnezeu, „pe nepusă masă”.

Portretul actorului, realizat de Televiziunea Română

Inima l-a trădat în ultimii ani

Mircea Albulescu suferea de mai mulți ani de afecțiuni cardiace, iar în noiembrie 2014 a fost operat pe cord deschis, cu riscul asumat de medici ca pacientul să nu se mai trezească din anestezie. Era la Timișoara cu teatrul și a simțit că i se face rău chiar după spectacol. Acuza dureri puternice în piept și a fost dus imediat la spital. Medicii de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara au decis să-l opereze de urgență și i-au montat pe cord trei bypass-uri. În timpul operației, inima i-a fost oprită 45 de minute.

„Orice intervenție chirurgicală este foarte, foarte serioasă. Orice intervenție trebuie să o tratăm în primul rând, eu ca pacient, să nu fac măgăria să mor pe masa de operație”, a declarat cu umor actorul la acea vreme, după ce a ieșit de la Terapie Intensivă.

Nu era prima oară, însă, când actorul ajungea de urgență pe patul de spital. În 2013, lui Albulescu i s-a făcut rău pe stradă în București și, cu ultimele puteri, a luat un taxi spre spitalul Floreasca. Medicii au stabilit atunci că era vorba numai despre o variație bruscă de tensiune.

Soția actorului a murit de cancer

Moartea a fost din ce în ce mai prezentă în interviurile acordate de Mircea Albulescu în ultimii ani. Actorul își simțea sfârșitul aproape și și-ar fi dorit ca marea trecere să se facă „pe nepusă masă”, pe scenă. „Asta iubesc să fac. Eu când am să mor, vreau sa se întample pe scenă, pentru că aici am trăit o viață întreagă... I-am zis lui Dumnezeu: «Ia-mă pe nepusă masă»”, declara Albulescu, în urmă cu un an și jumătate.

În ultima vreme, pe lângă problemele de sănătate, Albulesceu era afectat și de pierderea tragică a celei care i-a stat alături jumătate de secol. „Aştept moartea, sunt tot mai aproape de ea, e cea mai grea aşteptare. Soţia mea a încetat din viaţă acum câţiva ani, dar de ceva vreme o simt tot mai des prin casă, mă ceartă adesea, că sunt dezordonat, că de ce pun aia colo sau dincolo. Poate că e tot mai prezentă pentru că mă apropii şi eu de lumea de dincolo, de lumea ei”, a spus artistul, în cadrul emisiunii „Dincolo de aparenţe” de la Antena Stars.

Maria, femeia cu care Mircea Albulescu a fost căsătorit 50 de ani, a murit de cancer în urmă cu câţiva ani. A iubit-o atât de mult, încât după dispariţia acesteia aproape că s-a închis în casă şi o bună bucată de vreme a refuzat să mai comunice cu colegii şi apropiaţii. „Iubirea în timp se toceşte, nu dispare, doar îşi schimbă structura. Soţia mea m-a ţinut aproape 50 de ani lângă ea... Nu ştiu cum”, a mărturisit actorul, în emisiunea „Refresh by Oana Turcu”, de la Antena Stars.

Testamentul lui Mircea Albulescu

Despre cei mai importanți oameni din viața lui, Mircea Albulescu vorbea la prezent și așa și-ar fi dorit să se vorbească și despre el. „Sunt câteva persoane pe lumea asta, ca mama şi tata, despre care îmi place să vorbesc mereu la prezent. Nu vreau să spun «a fost», pentru că atâta vreme cât eu mi-s, înseamnă că şi dânşii îs. «S»-ul ăla ne uneşte, ne face să vorbim la prezent mereu despre noi şi ai noştri. Câtă vreme eşti de-al meu, eşti odată cu mine. Când nu voi mai fi eu, poate că cineva va voi să-mi ia făptura psihică şi să o poarte cu făptura-i, în gând, mai departe”, a declarat actorul, în octombrie 2014, pentru Adevărul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
image png
image
image
image
image
image
image
Banner Monica Ene
Cristina Vasiu avion 1  jpg
Gabriela Cristea scaled e1693250543479 1024x577 jpg
555 (1) jpg
kate middleton getty jpg
555 jpg
banner catalin botezatu png
andreea bostanica ilinca vandici colaj instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net