Uite cu ce colecţii trăsnite şi-au umplut vedetele casa!

Ultima actualizare:
Solista Miss Mary  se mândreşte cu  60 de evantaie superbe
Solista Miss Mary se mândreşte cu 60 de evantaie superbe

Fiecare cu păsărica lui, spune o vorbă din popor, iar vedetele noastre ştiu cel mai bine cum stă treaba. Click! îţi prezintă cele mai interesante colecţii, adunate cu grijă în case celebre, dar şi povestea acestor obiecte.

 Simpaticul prezentator al Antenei 1, Dan Negru (44 de ani), se ataşează repede de obiecte şi a strâns peste 30. „Am o colecţie de suflet acasă, din fiecare decor de televiziune obişnuiesc să iau câte ceva când se termină formatul. De la «Ciao, Darwin!» am un glob, de la «Academia vedetelor», un acvariu”, a povestit Dan Negru. De la emisiunea „Money Drop”, Negru a plecat acasă cu o valiză.


    Solista Miss Mary  se mândreşte cu  60 de evantaie superbe
Solista Miss Mary se mândreşte cu 60 de evantaie superbe

Cântăreaţa care anul acesta a lansat melodia “Lacrimi din stilou”, Miss Mary (19 ani), are o colecţie impresionantă de evantaie.“Colecţia mea se măreşte cu fiecare an, iar în momentul de faţă deţin 60 de evantaie din toate colţurile lumii”, ne-a declarat Miss Mary. Prezentatoarea ştirilor din sport de la PRO TV, Corina Caragea (32 de ani), adună mingi de fotbal, dar şi papioane, pe care le poartă la gât, în loc de mărgele. Are deja aproape 50 de bucăţi.

Cel poreclit  “Justiţiarul”  şi-a umplut  casa cu săbii  şi măşti
Cel poreclit “Justiţiarul” şi-a umplut casa cu săbii şi măşti

Şi colega ei, Amalia Enache (38 de ani), pune preţ pe accesorii, adunate din întreaga lume. “Am diverse brăţări  multicolore de la nomazii Wadaabe din Nigeria, altele metalice de prin Congo, podoabe berbere, talismane egiptene, am un şirag african de pietricele pictate în fel şi chip”, se mândreşte Amalia. Vedeta Prima TV, Ioana Maria Moldovan (33 de ani),  a colecţionat peste 100 de magneţi de frigider, 150 de viniluri, 30 de rame foto şi câteva zeci de ghivece cu orhidee.

Luis Lazarus: «Am zeci de arme, scuturi şi măşti de gladiator»

Lazarus  a purtat  armura  când era  mai slab
Lazarus a purtat armura când era mai slab

Luis Lazarus (48 de ani), care a participat vara aceasta la “Splash! Vedete la apă”, de la Antena 1, are o colecţie impresionantă de arme, armuri şi măşti de gladiator. “Am zeci de arme din Spania, săbii, arbalete, buzdugane, cuţite, scuturi, măşti de gladiator şi armuri. Prima piesă din această colecţie, o sabie, am cumpărat-o prin 1998, din Toledo. Piesa de rezistenţă a colecţiei e o armură completă, pe care am achiziţionat-o în 2004. O singură dată am îmbrăcat-o, cu mulţi ani în urmă, când eram mult mai slab”, a spus acesta.


    Lazarus  a purtat  armura  când era  mai slab
Lazarus a purtat armura când era mai slab

Click! spune

Dan Negru “fură” câte un obiect din decorul fiecărei emisiuni pe care o prezintă la Antena 1. În cei 16 ani de muncă la acest post TV, timişoreanul a avut timp să adune peste 30 de produse.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
image png
image
image
image
image
image
image
instagram (3) jpg
FotoJet (11) jpg
cary grant jpeg
1 florin piersic png png
FotoJet (4) jpg
oana roman judecatoare jpg
andreea marin mama colaj instagram jpg
iulia vantur colaj instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net