Trompetistul trupei Vunk, reținut într-un dosar de cămătărie!

Dan Nicolau, binecunoscut fanilor trupei Vunk, a fost reţinut de procurorii DIICOT într-un dosar de cămătărie.

Potrivit anchetatorilor, 29 de suspecţi au fost audiaţi la DIICOT, în dosarul de cămătărie de lux în care membrii grupării operau după metodă botezată chiar de ei “Dama cu camelii”. Printre cei reţinuţi se numără şi un cunoscut muzician. este vorba despre Dan Nicolau, trompetist al trupei Vunk. 

Din același dosar reiese că mai multe apartamente şi case din Bucureşti şi Ilfov ar fi ajuns ilegal în proprietatea cămătarilor, pentru că au profitat de nevoia şi neştiinţa unor oameni creduli. Suspecţii - spun procurorii - au acordat împrumuturi cu dobânda mare şi termen scurt de returnare şi, de fiecare dată, au cerut drept garanţie locuinţa celui ajuns la ananghie. 

Apoi aşteptau că omul să nu poată achita datoria şi orice întârziere, atrăgea executarea silită. După care membrii grupării cumpărau imobilele la licitaţii trucate, cu ajutorul unui executor judecătoresc care avea misiunea de a anunţa cât mai târziu licitaţia. cu cel mult o zi înainte şi cât mai aproape de ora la care băncile îşi închid porţile, că să nu aibă nimeni timp să depună garanţie. 

Citește și