Avionul prăbuşit în Apuseni: 5 întrebări în cazul tragediei din munţi

Ultima actualizare:

    Copilotul Răzvan  Petrescu a suferit  fracturi la ambele  picioare. El a fost  operat şi este stabil (fotografii: Mediafax / Mircea Petrescu)
Copilotul Răzvan Petrescu a suferit fracturi la ambele picioare. El a fost operat şi este stabil (fotografii: Mediafax / Mircea Petrescu)

Drama celor şapte oameni care s-au urcat, luni, într-un avion pentru a pleca într-o misiune de salvare ne-a înfiorat pe toţi. Doi piloţi, patru medici şi o studentă. Au rămas în viaţă cinci, după ce aeronava s-a prăbuşit. Şocaţi, speriaţi, dar recunoscători, pentru că au supravieţuit. Am urmărit cu sufletul la gură salvarea lor şi ne-am pus multe întrebări.

1. De ce zbura avionul atât de jos?

După ce a trecut de Sibiu, pilotul a cerut Romatsa permisiunea de a zbura la 2.100 de metri altitudine. Şi asta, pentru că, fiind deasupra munţilor, aeronava a intrat într-un front atmosferic nefavorabil şi s-a produs givrajul (n.r. depunerea gheţii pe anumite porţiuni a aeronavei). Mai mult, aşa cum a spus dr. Zamfir, unul dintre cele două motoare se oprise.

2. Avionul s-a prăbuşit sau a aterizat forţat?

Tot medicul Radu Zamfir a povestit, ieri, că, în momentele în care avionul începuse să piardă altitudine, Adrian Iovan „nu a avut timp să ne spună nimic, pentru că era prea ocupat să ţină manşa avionului". Asta înseamnă că, până în ultimul moment, pilotul a încercat să pună cât de cât aeronava pe pământ. Şi a reuşit, toţi cei şapte pasageri supravieţuind, iniţial, contactului cu solul.

3. De ce a durat atât de mult găsirea victimelor?

Cinci ore au durat căutările supravieţuitorilor. Relieful accidentat, altitudinea la care s-a produs accidentul (circa 1.400 de metri), ceaţa densă, zăpada, pădurea foarte deasă, şi întunericul au îngreunat mult căutările.

simeon stalpnicul png

4. De ce n-a fost localizată exact aeronava, deşi doi dintre medici au sunat la 112?

Pentru a putea detecta poziţia exactă a unui telefon mobil este necesar ca aparatul să fie detectat de cel puţin trei celule (antene) GSM ale operatorului respectiv. Conform autorităţilor, apelurile date de supravieţuitorii accidentului au fost recepţionate de cel mult două antene, ceea ce a permis doar stabilirea unei zone aproximative în care s-ar fi putut afla, şi nu localizarea exactă. Abia dacă ar fi fost recepţionat de 3 celule GSM active (triangularizare), se putea determina corect poziţia.

simeon stalpnicul png

5. De ce nu au zburat cu avionul-salvare ultraperformant?

Cei şapte au plecat spre Oradea cu un avion BN-2,vechi de 36 de ani, în condiţiile în care SMURD deţine, din iulie 2013, un avion Piper Cheyenne de generaţia a III-a. Acesta a fost cumpărat cu peste 1 milion de euro, prin contribuţia publică a românilor. Din păcate, aeronava nu poate fi folosită. "În acest moment, este în revizie la Aerostar Bacău, pentru că îi lipseşte o piesă", a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat.

simeon stalpnicul png

«Când am văzut copacii, am realizat că ne prăbuşim»

Dr. Radu Zamfir s-a externat ieri şi s-a întors la Bucureşti cu un avion. El a făcut primele declaraţii: "Avionul a givrat, a pierdut altitudine, apoi a pierdut un motor. N-am avut timp să ne panicăm, pentru că era ceaţă, doar când am văzut copacii aproape şi cum ţâşnea combustibil din aripă, am realizat că o să ne prăbuşim. A durat ceva până ne-am găsit. Ne-am descurcat cum am putut. Am acordat ajutor celor răniţi mai grav, eu fiind mai puţin rănit. Aveam pe mine un costum de motociclist, cu protecţii pe geacă şi cizme. Domnul Iovan era prins între fiarele avionului, mi-a cerut să-l scot, dar n-am reuşit. După circa un sfert de oră, n-a mai fost conştient. Datorită lui suntem în viaţă", a povestit dr. Zamfir. Despre Aurelia Ion, medicul a spus că "nu părea conştientă" de la început. "Am încercat s-o resuscitez", a completat dr. Zamfir.

Are două fracturi: la nas şi de coastă

Medicul Cătălin Pivniceru, de la Spitalul Sf. Maria, are fractură de piramidă nazală şi fractură costală, dar starea lui este stabilă, a declarat ieri managerul Spitalului Sfânta Maria, dr. Narcis Copcă. "Este supravegheat de colegii din Cluj, iar soţia sa a plecat deja spre el", a mai spus dr. Copcă. Dr. Pivniceru se înscrisese la cursul de prelevare de organe, care durează doi ani, plătind o taxă de 3.600 de lei.

«Ne-am înfipt în copaci»

Dr. Sorin Ianceu, de la Spitalul de Urgenţă Oradea, a scăpat cu răni mai uşoare, având mai multe contuzii la nivelul feţei. Când a fost coborât de la locul accidentului, el a declarat pentru Antena 3: "Pilotul a încercat să degivreze avionul, a pierdut altitudine şi s-a înfipt în copaci. Din momentul respectiv ne-am prăbuşit, am reuşit să scoatem victimele. Pilotul era încarcerat. Pe lângă ceilalţi, eu sunt bine".

«Am fost puţin cam tăvălit»

Dr. Valentin Calu, de la Spitalul Elias, este internat la Cluj-Napoca. "Are şase fracturi costale şi o fractură de corp vertebral", a declarat, ieri, directorul medical de la Elias, dr. Dana Safta. "Am vorbit cu el imediat după accident. Mi-a spus «Ne-am prăbuşit. Sunt întins pe pământ, abia mai respir». Apoi, am vorbit după ce a fost coborât de pe munte. Mi-a spus: «Sunt puţin cam tăvălit».

Studenta a murit plângând

Aurelia Ion (23 de ani) era ofiţer-student în anul V la Institutul Medico-Militar din Bucureşti şi făcea un stagiu de pregătire la Fundeni. Tânăra a fost rănită grav şi a intrat în stop cardio-respirator. Potrivit legiştilor, ea a murit din cauza unor probleme de respiraţie, dar şi din cauza frigului (avea o temperatură de 18°C). Oamenii sosiţi la faţa locului spun că a fost găsită cu lacrimi pe obraji.

Filmul tragediei

16.00 Un avion medical, BN-2 Islander, cu şapte persoane la bord, anunţă că are probleme. Echipajul se îndrepta dinspre Bucureşti spre Oradea pentru a preleva organele unei femei aflate în moarte cerebrală. Este ultima comunicaţie a lui Adrian Iovan cu controlorii de trafic aerian de la Romatsa. Pilotul a anunţat că va coborî la o altitudine de 2.100 metri, pentru că nu are vizibilitate din cauza ceţii.

16.16Avionul se prăbuşeşte la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba, pe Muntele Petreasa. Dr. Radu Zamfir sună la 112. Imediat, începe să le acorde ajutor şi celorlalţi răniţi.

16.34 Dr. Valentin Calu, de la Spitalul Elias, o sună pe directoarea medicală a spitalului, dr. Dana Safta. „Ne-am prăbuşit. Sunt întins pe pământ şi abia respir". Apoi, adună din propriul bagaj papucii de spital, halatul şi after-shave-ul şi le dă foc pentru a se putea încălzi.

17.23 Şeful Inspecto- ratului pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), Ion Burlui, anunţă că toate cele şapte persoane din avion sunt în viaţă.

17.27 Ministerul Afacerilor Interne anunţă că a localizat avionul, pe raza localităţii Fântânele din judeţul Cluj. Acolo sunt trimise trei ambulanţe, două maşini de intervenţie pentru victime multiple şi un elicopter de la SMURD Mureş.

17.38 Elicopterul SMURD Mureş se retrage din cauza ceţii.

18.33 Echipele de intervenţie nu pot găsi locul unde se află epava. Salvamontiştii primesc coordonatele de la Serviciul 112, însă acestea acoperă o arie mult prea mare pentru o localizare exactă, de doi pe doi kilometri.

18.38 Un salvamontist vorbeşte la telefon cu dr. Calu, care îşi foloseşte aplicaţia Google Maps de pe telefonul mobil pentru a le da indicii echipelor de salvare despre locul în care se află.

19.57 Şeful Ocolului Silvic de la Poiana Horea spune că echipele de intervenţie caută, la pas, în toată zona Ursoaia, şi că la operaţiune participă şi aproximativ 200 de localnici.

20.47 Reprezentanţi ai IGSU spun că operaţiunea de căutare se desfăşoară în cerc.

21.30 Câţiva localnici şi pădurari ajung la epava avionului după aproximativ 5 ore de la aterizarea forţată.

23.00 Dan Mircea Petrescu, de la Salvamont Bihor, care a participat la misiunea de salvare, anunţă că pilotul Adrian Iovan a murit şi că rezindenta se află în stop cardio-respirator. Celelalte 5 victime au fost preluate de salvatori.

Iovan pilota  «avionul morţii» pentru  2.000 de lei pe lună

378 de oameni au murit  la bordul lui BN2 Islander

Cauzele morţii lui Adrian Iovan. Primele rezultate ale necropsiei

Sfâşietor! Declaraţia fratelui studentei decedate în accidentul aviatic: «Nu mai am lacrimi»

Adrian Iovan a cerut amânarea zborului în urma căruia a murit

Primele declaraţii ale medicului supravieţuitor: «Adrian Iovan a mai trăit un sfert de oră după impact»

FOTO Imagini dramatice de la operaţiunile de salvare. Cum au fost duşi răniţii la ambulanţe

FOTO Cruce de lemn pe munte, de la localnici, la locul tragediei aviatice în care a murit Adrian Iovan

De ce nu au fost identificaţi răniţii după semnalul de la telefon? Specialiştii în comunicaţii explică

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net