Stela Enache, videoclip cu fetele de la Amadeus

Ultima actualizare:

    Stela Enache arată  spectaculos  la cei 68 de ani
Stela Enache arată spectaculos la cei 68 de ani

Interpreta piesei „Ani de liceu”, melodie care a devenit nemuritoare odată cu filmul „Liceenii” (1986), are parte de un proiect inedit. Stela Enache (68 de ani) apare într-un videoclip al fetelor de la Amadeus, care se numeşte „Perfect”, fiind variantă instrumentală a piesei cu acelaşi nume, a lui Ed Sheeran.

Videoclipul a fost regizat de Dodo Mesaros. „Doamna Stela Enache și partenerul ei de scenariu, domnul Viorel Rădulescu, apar la începutul videoclipului, bucurându-se de momentele împreună, uitându-se în albumul de familie, în care noi apărem ca fiind cele patru fiice ale lor. La un moment dat însă, în timp ce dansau, soțul dispare, iar ea conștientizează realitatea: erau, de fapt, amintiri, el nemaifiind în viață. Chiar și după moarte, iubirea lor nu și-a pierdut din intensitate. În videoclip e un moment când se face liniște și se aud bătăile inimii ei, fapt ce transmite un sentiment apăsător de singurătate. Atunci apărem noi, fiicele, și reușim să îi alinăm durerea”, spune Andreea Runceanu, de la Amadeus.  



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Mariana Moculescu
Vasile Groza, Loredana Groza, foto arhiva, Facebook jpg
Victoria Jones si Tommy Lee, foto Shutterstock jpg
Andreea Raicu, foto Instagram jpg
banner saveta bogdan png
banner rochii jpg
image png
Vedete, foto Instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net