Sexy-mămicile muncesc de Mărțișor pe 80.000 de euro

Ultima actualizare:

    Anda Adam, Andra şi Antonia trag din greu pentru bebeluşii lor
Anda Adam, Andra şi Antonia trag din greu pentru bebeluşii lor

Talentate, frumoase şi, în primul rând, mame! Andra, Antonia şi Anda Adam păşesc cu dreptul în activitatea concertistică din primăvara aceasta. Dacă ianuarie a fost lună moartă, din martie începe nebunia, pe 80.000 de euro.

Multe dintre artistele care au devenit mame au renunţat la scenă pentru un timp, sau, din contră, nu au mai avut concerte. Nu la fel stă situaţia şi în cazurile Andrei (29 de ani), Antoniei (26 de ani) şi al Andei Adam (35 de ani). Acestea nu doar că şi-au revenit repede la greutatea din anii de liceu, dar au avut şi hituri care le-au ţinut lipite de scenă. Dacă ianuarie şi februarie au avut liber, iată că, din martie, cele trei soliste încep în forţă anul, pentru că organizatorii de spectacole le bombardează cu oferte.

Andra a lansat piesa ”Iubirea schimbă tot”, Antonia urmează să lanseze piesa ”Greşesc”, iar Anda se poate lăuda cu melodia de succes “Nu te-am uitat”, cu peste 5 milioande de vizualizări, pe Internet.

Andra, soţia lui Cătălin Măruţă, a semnat deja pentru 10 concerte. ”Avem spectacole confirmate în Oradea, Cluj, Bucureşti şi alte oraşe, pentru perioada martie-aprilie”, a declarat Mihai Alexandru, impresarul artistei, care cere pe un concert chiar şi 5.000 de euro, deci un total de 50.000 de euro.

Antonia are confirmate şi mai multe, pentru 30.000 de euro. ”Deocamdată avem 15 concerte, care se vor desfăşura atât în ţară, cât şi în străinătate, în Canada, Londra sau Hamburg. Acestea sunt confirmate pentru 2-3 luni”, ne-a spus Ana Maria Hâncu, managerul Antoniei care are tarife de peste 2.000 de euro în ţară.

Anda Adam are şi ea două concerte stabilite pentru luna martie, a câte 2.000 de euro, multe altele fiind în negocieri.

image
image
image
image
image
image
banner George Nicolescu png
Oana Roman și fiica ei, Isa  Sursa: Instagram
halle berry instagram jpg
alina serban foto cornel brad  jpg
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net