Ședință foto incendiară cu vecinele de la "Neața cu Răzvan și Dani”

Ultima actualizare:

    Daniela Crudu, Roxana Vancea și Flavia Mihășan, împreună pentru o ședință foto incendiarăfoto: arhivă personală
Daniela Crudu, Roxana Vancea și Flavia Mihășan, împreună pentru o ședință foto incendiarăfoto: arhivă personală

Rivale de la distanță, fostele și actuala vecină de la ”Neața cu Răzvan și Dani”, Daniela Crudu (27 de ani), Roxana Vancea (26 de ani) și Flavia Mihășan (31 de ani), s-au întâlnit pentru o ședință foto incendiară, în care și-au etalat siluetele de invidiat.

Îmbrăcate elegant, în rochii mulate, cu decolteuri generose, cele trei dive s-au lăsat fotografiate în posturi provocatoare pentru o colecție de haine. "Shootingul a fost pentru o prietenă, Maria, și sunt fericită că am fost aleasă. M-am înțeles super bine cu fetele, ne cunoaștem, am mai lucrat împreună. Chiar dacă am fost toate trei asistentele lui Răzvan și Dani, nu au existat contre între noi niciodată", a spus Roxana Vancea pentru Click!Daniela Crudu a fost asistenta emisiunii matinale de la Antena 1 până în 2011, când a fost implicată în scandalul cu Leo de la Strehaia. I-a urmat Roxana Vancea, până în 2013, iar în prezent, rolul de ”vecină” este interpretat de frumoasa Flavia Mihășan.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Jorge, foto Instagram jpg
MIRAAAA jpg
banner florin piersic angela similiea jpg
Ana Baniciu, foto Instagram jpg
Familia Laurei Cosoi, foto Instagram jpg
banner adunătură jpg
image png
cu sorin 37 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net