Sanda Ladoşi, apariție sexy după ce a fost anchetată

mare87987.jpg

Sanda Ladoşi dovedeşte că viaţa trebuie să meargă mai departe, oricâte probleme ai avea. Click! a surprins-o, sexy şi relaxată, la cumpărături
Fotografii: Mihai Ionescu

Viaţa merge înainte! După ce săptămâna trecută a dat cu subsemnatul pe la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), suspectă într-un dosar de spălare de bani, Sanda Ladoşi şi-a revenit spectaculos de bine. Blondina s-a relaxat la cumpărături, într-o ţinută supersexy care i-a pus în evidenţă silueta. Într-un an, ea a dat jos 15 kilograme!

În pragul Sărbătorilor, oamenii uită de tot greutăţile care li s-au întâmplat în ultima perioadă şi se pregătesc cu veselie şi bună dispoziţie. Este şi cazul Sandei Ladoşi (47 de ani). Săptămâna trecută, mai precis marţi, 28 noiembrie, cântăreaţa care ocupă de zece luni scaunul de director la Circul Metropolitan Globus, a fost săltată de procurorii DIICOT, împreună cu soţul său Ştefan Tache, fiind suspectaţi de o fraudă de un milion de euro.

 

A dat declaraţii, a fost dusă şi adusă cu duba la Parchet, însă a reuşit să treacă rapid peste acest episod şocant. Până când procurorii vor găsi vinovaţii pentru înşelăciune şi spălare de bani, Sanda încearcă să-şi revină psihic la o sesiune mică de cumpărături. Fotoreporterii Click!  au surprins-o pe artistă în Ajun de Moş Nicolae, în zona Băneasa. Artista a cumpărat  apă plată, câteva legume, dar şi multe dulciuri, semn că s-a pregătit temeinic să umple ghetuţele copiilor, Ioana (7 ani) şi Bogdan (9 ani), dornici de daruri.

 

Însă, nu coşul de cumpărături e important, ci apariţia Sandei, care e o adevărată bombă cu două picioare lungi, supersexy, pe care le-a scos în evidenţă cu o rochie mini şi o pereche de cizme înalte. Îmbrăcată cu o haină de blană, accesorizată cu o eşarfă scumpă şi ochelari trendy,  blonda a întors capetele bărbaţilor în parcarea supermarketului. Ca o divă pe podiumul de modă, aceasta a împins suav căruciorul până la portbagajul maşinii, apoi s-a aplecat periculos de sexy după roşiile cherry, apoi după varza albă, mandarinele la plasă şi bomboanele de ciocolată. Vedeta e de lăudat pentru ambiţia ei, având în vedere că este mămica a doi copii şi a luptat destul de mult cu kilogramele în plus. În primăvara lui 2016, Sanda se îngrăşase şi purta doar blugi şi haine lălâi pentru a-şi acoperi formele. Acum, cântăreşte cu 15 kilograme mai puţin, iar admiratorii şi-ar dori să o întâlnească mai des la cumpărături, golindu-şi coşul. 

Artista şi soţul ei, acuzaţi de furt şi înşelăciune

Zoom
Sanda Ladoşi şi Ştefan Tache sunt cercetaţi pentru o pagubă de 1 milion de €

 

Săptămâna trecută, Sanda Ladoşi şi Ştefan Tache au fost săltaţi de DIICOT pentru a fi audiaţi. Aceştia sunt acuzaţi de înfiinţarea unui grup infracţional organizat, aderarea la grup infracţional organizat, delapidare, bancrută frauduloasă, înşelăciune de convenţie, falsuri în scris. Paguba este în valoare de 1 milion de euro, iar procurorii încearcă să găsească vinovaţii.  Ştefan Tache a mai avut probleme cu legea şi în 2013 când a fost acuzat că păstorea 18 firme din trei domenii de activitate, prin care a făcut evaziune fiscală de 4 milioane de euro. A fost arestat preventiv şi a stat după gratii trei luni, după care judecătorii au decis ca bărbatul să fie cercetat în libertate, pentru că suferea de inimă.

Zoom
Ştefan Tache

Citește și