Răzvane, mergi cu sacul de cadouri la rudele iubitei!

Ultima actualizare:

    Răzvan a fost  uimit să vadă  ce neam  mare are Lidia
Răzvan a fost uimit să vadă ce neam mare are Lidia

Are doi copii, însă de când s-a cuplat cu Lidia Buble (23 de ani), Răzvan Simion (36 de ani) s-a ales cu 10 ”cumnaţi” şi cu 22 de „nepoţi”. Familia iubitei sale este foarte numeroasă, aşa că atunci când merg în vizită, la Deva, prezentatorul şi artista trebuie să umple portbagajul cu daruri.

Înainte, a fost bonă pentru cinci copii, iar acum este artistă de top şi câştigă suficienţi bani cât să le facă toate poftele celor 22 de nepoţi ai săi, dar şi celor 10 fraţi. Lidia Buble s-a născut şi a copilărit în Deva, alături de o familie numeroasă, cu frică de Dumnezeu, tatăl său fiind pastor la Biserica Penticostală Emanuel din Deva: “Suntem o familie mare, 11 fraţi, dintre care 5 fete şi 6 băieţi. Lorena (13 ani), Diana (18 ani), Elisei (20 de ani), eu, Estera (25 de ani), Daniel (27 de ani), Corneliu (29 de ani), Daniela (31 de ani), Simion (33 de ani), Beniamin (35 de ani), Iosif (37 de ani). Avem 22 de nepoţi şi 354 de verişori”, ne-a spus Lidia Buble, cu mândrie. În Bucureşti, au venit doar Lidia şi fratele cel mare, Iosif, iar două dintre surori s-au stabilit în străinătate. În această situaţie, familia se întregeşte doar de Sărbători.

”De Crăciun, de Paşte, suntem cu toţii. În rest, e greu să ne strângem, însă mi se umple inima de bucurie când merg la Deva. În fotografie sunt părinţii mei şi doar o mică parte dintre nepoţi. Ne-am strâns de ziua mamei”, ne-a mai mărturisit artista. Lidia nu e doar soră şi mătuşă, ci a devenit, odată cu relaţia cu Răzvan Simion, şi mamă vitregă, căci el are doi copii, pe Ianca şi Tudor, din fosta căsnicie.

O parte dintre  rudele Lidiei  s-a strâns,  zilele trecute, la  ziua mamei ei  (foto dreapta)
O parte dintre rudele Lidiei s-a strâns, zilele trecute, la ziua mamei ei (foto dreapta)

Tatăl Lidiei este pastor

Lidia se mândreşte cu tatăl ei, Viorel Buble, pastor la Biserica Penticostală Emanuel din Deva. El nu şi-a dorit ca fiica lui să devină cântăreaţă, ba chiar o certa în copilărie când o auzea fredonând prin casă, însă, în cele din urmă, a cedat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Persoană care trimite mesaje pe Whatsapp Foto Pixabay
image
image
image
image
image
image
92f0a716 3d25 49fe 9a40 fbfef5803f44 jpeg
Banner Andreea Raicu
sanziana negru si stefan floroaica jpeg
chrissy teigen rochie profimedia jpg
sofia vicoveanca jpeg
Florin Piersic scaled e1692821158751 jpg
Un singur lucru nu i-a fost pe plac Anamariei Ferentz, spectacolul Carmen pus în scenă la Opera din Viena
cub andreea balan png
image
actualitate.net
image
actualitate.net