Răzvan Simion are gânduri serioase cu noua iubită

Ultima actualizare:

    Răzvan Simion (34 de ani) nu a recunoscut încă relația cu Lidia Buble (24 de ani)fotografii: arhiva personală
Răzvan Simion (34 de ani) nu a recunoscut încă relația cu Lidia Buble (24 de ani)fotografii: arhiva personală

Deși abia a anunțat că s-a despărțit de cea cu care s-a iubit 15 ani, Răzvan Simion (34 de ani) a luat o altă decizie foarte importantă. Se pare că „matinalul” de la Antena 1 urmează exemplul starurilor de la Hollywood. La fel ca Sean Penn sau Mel Gibson, și prezentatorul de la „Neatza” n-a stat mult pe gânduri după despărțirea de soție.

Click! l-a surprins săptămâna trecută când se muta la noua iubită, Lidia Buble (24 de ani). Deși cei doi nu au recunoscut public că au o relație, se pare că idila lor merge cu pași repezi spre un concubinaj în toată regula. În schimb, cea cu care s-a iubit 15 ani, Diana (35 de ani), este foarte supărată și trece prin clipe foarte grele.

„Are gânduri serioase cu Lidia, altfel nu se explică de ce a făcut atât de repede un pas așa de important. După un divorț este foarte greu să te recăsătorești repede sau să-ți refaci repede viața. Poți face asta doar dacă noua relație este, de fapt, una veche”, este de părere sexexperta ziarului Click!, Ioana. 

„Este posibil ca, sătulă să i se spună amantă, Lidia să-i fi dat un ultimatum iubitului, să-i fi cerut să se mute la ea”, a mai spus Ioana.

Răzvan şi Diana s-au cunoscut în studenţie şi au doi copii

Răzvan și Diana Simion s-au cuplat pe vremea când încă erau elevi, acum 15 ani
Răzvan și Diana Simion s-au cuplat pe vremea când încă erau elevi, acum 15 ani

Povestea de iubire dintre Diana şi Răzvan a început în 2000. Pe atunci, ambii erau studenţi. Originar din Reşiţa, Răzvan şi-a început cariera alături de Dani Oţil în 1995, la Radio Contact Reşiţa, de unde s-au transferat la Radio Vest Timişoara şi apoi la Naţional FM Bucureşti. Din 2008, realizează matinalul Antenei 1, „Neatza cu Răzvan şi Dani”. Diana și Răzvan au doi copii, pe Ianca (10 ani) şi pe Tudor (6 ani), iar matinalul a pozat tot timpul într-un familist convins. Se pare că soţia i-ar fi trecut cu vederea și alte derapaje pe care le-a avut în trecut. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ianis Hagi Captura TV jpg
image
image
image
image
image
image
nin dobrev jpeg
banner Rica Raducanu
politie SUA foto Unsplash
Mădălina Ghenea, Cannes 2023, Getty (1) jpg
banner irinel columbeanu png
sebastian stan colaj instagram jpg
katy perry american idol jpg
11423907 10204418317040327 313639540878444313 o jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net