Radu Vâlcan a început să-şi scoată fratele sexy în lume

Ultima actualizare:

    Radu şi Cristian Vâlcan au început să iasă împreună, în cluburi
Radu şi Cristian Vâlcan au început să iasă împreună, în cluburi

Credeaţi că actorul Radu Vâlcan (37 de ani) este frumuşelul familiei? Nicidecum, pentru că fratele său, Cristian, îl eclipseasză când cei doi ies oraş, ca băieţii.

 Numai că, deşi este arătos şi are o privire de cuceritor, acesta nu este tentat să calce pe urmele lui Radu, ţinându-se, pe cât posibil, departe de lumina reflectoarelor. Cristian Vâlcan are 27 de ani, însă a lucrat multă vreme în spatele camerelor de filmat, în cadrul unei case de producţie, ca şi editor de imagine.

La fel ca şi fratele său celebru, Cristi iubeşte sportul şi merge la sală săptămânal, pentru a avea o sănătate de fier şi o condiţie fizică demnă de invidiat. De multe ori, mezinul se sfătuieşte cu fratele său mai mare în privinţa deciziilor pe care le are de luat, atât în carieră, cât şi în viaţa personală, şi a mărturisit că nu iese din cuvântul lui Radu, pe care îl respectă foarte mult.  



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Iulia Vântur, foto Instagram jpg
damian draghici anastasia soare colaj instagram jpeg
Cu ce gânduri a intrat Andreea Antonescu în 2026!
r115 vedete foto1 140 180 mickey rourke profimedia 0413342126 jpeg
banner anamaria prodan jpg
Madalina Ghenea, foto Instagram jpg
image jpeg
Catalin Bordea, bunica Aspazia, foto captura video YouTube jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net